De pilda, in traditia greco-romana munca era privita ca pierdere de vreme, fiind atribuita sclavilor. Apoi, treptat, treptat, munca a evoluat in sistemul de valori, ajungand sa fie considerata in modernitate, la apogeul ei ca o valoare in sine, ca un fundament de valoare care-l poate face pe om sa se autoimplineasca. De aici si formula „etica muncii”. In acelasi timp, in modernitate munca ne-a aratat si multe alte infatisari, iar critica marxista a muncii are rolul de a indica potentialul alienator al muncii in sistemul capitalist: angajatul este „alienat economic” deoarece trebuie sa se vanda pentru a supravietui (valoarea lui de schimb fiind forta sa de munca). Diviziunea muncii si progresul tehnologiilor ne-a aratat destul de limpede, din perspectiva angajatorilor potentialul de crestere a productivitatii, dar cu o puternica influenta asupra a ceea ce am putea numi „pierderea libertatii” si „transformarea omului in masina” – alienarea tehnologica a omului. Este ceea ce denunta Charlie Chaplin in filmul „Modern Times” (Timpurile Moderne) in celebra scena de prindere a suruburilor: Charlot nu este decat o masina! Munca devine astfel dezumanizanta. Nu in ultimul rand, munca poate fi vazuta ca o alienare si din punct de vedere moral, in masura in care devine epuizanta pentru om si il impiedica sa se bucure de o viata libera si fericita. In acest sens, Nietzsche critica munca moderna, caracterizand-o ca fiind fara sens, ca o pierdere a libertatii umane. Fireste ca toate aceste perspective au avut influente in dezvoltarea modelului cultural actual al muncii si al atitudinilor fata de munca.
Citeste si:
Promisiunile muncii
In fizica, munca este privita drept cantitatea de efort pentru realizarea unei activitati (adica, forta depusa pe o anumita distanta). In psihologie, munca presupune depunerea unui efort, dar nesustinuta de o recompensa imediata (placerea fizica), ci „mai degraba de o disciplina interioara si, nu rareori, de o motivatie extrinseca” (Roy Baumeister, Sensuri ale vietii, Editura ASRC, Cluj-Napoca, 2011, p. 157).
Astfel, munca presupune realizarea unui efort pe care organismul (mintea) nu-l face in mod natural, firesc, ci din necesitate. Dar cu toata acestea, noi, oamenii, acceptam si interiorizam nevoia de a munci. Din toate aceste motive, o munca bine facuta este efectuata prin acordul sinelui nostru de a o presta (de a respecta un program de lucru, de a te implica etc.). Drept urmare, munca inseamna punerea vointei si a initiativei noastre in vederea obtinerii unor motivatii extrinseci, recompense exterioare. Muncim pentru aceste recompense si asta nu inseamna ca nu ne iubim munca sau ca nu avem si alte nenumarate satisfactii in urma ei. Dar sa nu uitam ca munca a fost inventata nu pentru a obtine aceste satisfactii personale, intime, ci cu un alt scop, iar toate aceste emotii au aparut mult mai tarziu. Munca este rezultatul unui efort considerabil asociat cu autocontrol si autodisciplina in vederea realizarii unor scopuri si a obtinerii unor recompense exterioare. Iar Baumeister insista sa intelegem faptul ca munca este ghidata, in primul rand, de scopuri si nu de impliniri.
Citeste si:
Etica muncii, care a marcat inceputul modernitatii cu promisiunile ei legate de implinirea personala a dat gres in cele din urma, asa cum ne arata Roy Baumeister, pentru ca a intrat in contradictie cu experienta umana actuala ce ar putea fi exemplificata print sintagma „traieste si consuma”.
Etica muncii era prezentata adesea prin faptul ca omul implicat in realizarea ei va avea parte de un progres semnificativ. In realitate insa, de cele mai multe ori acest progres este limitat sau chiar foarte limitat, iar nenumarate forme de munca sunt extrem de rutiniere si plictisitoare. Vreme de foarte multi ani, etica muncii promovata de nenumarate organizatii viza mai degraba negarea sinelui, in timp ce transformarile valorilor si modelele culturale promovau autoexprimarea si autoimplinirea. Iar cand economia a schimbat caracteristicile consumului si ale reclamei, mai ales spre sfarsitul secolului al XX-lea, negarea de sine nu si-a mai gasit prea multi adepti.
„Etica muncii” a suprapus intr-o maniera brutala, nepotrivita recompensele intrinseci peste cele extrinseci pentru ca, in marea majoritate a cazurilor, recompensele externe au triumfat celor interne, discreditandu-le. In aceste conditii, singura sansa de supravietuire a „eticii muncii” este de a deveni un fundament de valoare autentica. Intr-o buna masura, carierismul ar putea fi considerat ca fiind o fateta actuala, revizuita a „eticii muncii”. Munca privita prin prisma carierei sustine atat o motivatia intrinseca (recompensele orientate catre sine), cat si, evident, motivatia extrinseca.
Citeste si:
Viitorul muncii?
In lumea de astazi, sinele este principalul fundament de valoare, iar munca poate fi importanta numai daca va fi legata de sine, daca va reusi sa-si dobandeasca valoare in functie de particularitatile sinelui. De pilda, „carierismul reuseste sa motiveze oamenii sa lucreze mult si bine, fara sa fie nevoie de predici si recursul la morala”. Drept dovada, avem clasele muncitoare la care atitudinile carieriste fata de munca lipsesc, iar singura „etica a muncii” care functioneaza in toate aceste cazuri este validarea stimei de sine a acestor lucratori.
Concluzia cu privire la munca, ca valoare centrala a vietii moderne, este una singura: munca este buna. Iar aceasta credinta cu putere de „axioma” are legatura cu ceea ce Freud intelegea prin normalitate omului, definind-o prin capacitatea lui de a iubi si de a munci. Dar, e important sa precizam aici ca munca nu este un fundament de valoare (precum familia, traditiile, religia), ci o valoare instrumentala, adica, nici mai mult, nici mai putin, un simplu instrument de exprimare si de realizare a sinelui.
Citeste si:
Iar acest aspect este bine stiut de marea majoritate a celor din generatiile tinere, pentru care munca si-a pierdut din importanta sa in sistemul de valori, din sensul si semnificatia pe care o avea pentru generatiile precedente, fiind mult mai inclinati spre trairea de sine (si consumul de sine), testarea de noi si noi experiente, accesarea unor modele proprii de fericire.
„Etica muncii a fost incercarea culturii de a transforma munca intr-un fundament de valoare, prin evidentierea valorii pozitive a muncii (...) Etica muncii a dat gres, deoarece, treptat, a devenit incompatibila cu experienta umana actuala. Atunci cand experientele intra in conflict cu un set larg de convingeri, convingerile se reconfigureaza” – Roy Baumeister
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și:
