Furnizorul de servicii medicale private MedLife a investit 10 milioane de euro in dezvoltarea unui spital multidisciplinar in Brasov, inaugurat in aceasta saptamana, precum si in preluarea maternitatii Eva, din acelasi oras.
"Investitia in cele doua proiecte mari reprezinta un pas important in strategia de dezvoltare si extindere a companiei la nivel local, Brasovul fiind primul oras din tara si al doilea dupa Bucuresti, unde MedLife reuneste in acest moment servicii medicale integrate: hiperclinica, spital, maternitate, laborator si farmacie", se precizeaza intr-un comunicat de presa emis de companie.

Spitalul nou deschis are o suprafata de 5.500 de metri patrati si cuprinde un ambulatoriu multidisciplinar cu 30 de specialitati medicale, un centru de imagistica, un bloc operator cu trei sali de operatie, o sectie ATI (anestezie-terapie intensiva), trei linii de garda, rezerve, precum si o farmacie proprie.

MedLife a investit doua milioane de euro in echipamentele medicale din noul spital in cadrul caruia lucreaza 140 de angajati, dintre care 50 sunt medici.

„Odata cu aceasta investitie, Brasovul devine al doilea centru important in medicina privata, dupa Bucuresti", a declarat Mihail Marcu (foto), presedintele Consiliului de Administratie al MedLife.

Capacitatea totala a spitalului este de 60 de paturi. Reprezentantii MedLife estimeaza ca in primul an de activitate spitalul va primi 3.000 de pacienti.

Spitalul multidisciplinar este cea de-a patra unitate spitaliceasca detinuta de MedLife, celelalte trei fiind amplasate la Bucuresti (doua) si la Arad.

Maternitatea Eva, cea de-a doua investitie anuntata, preluata in proportie de 100% de MedLife, a inregistrat, pana in prezent, 4.700 de nasteri si un numar total de 1.200 de consultatii lunar. In cadrul ei, va fi deschis si un centru de medicina materno-fetala.

MedLife mai detine o maternitate, in spitalul Life Memorial din Bucuresti, precum si o a doua, in spitalul MedLife Genesys din Arad.

Compania a intrat pe piata din Brasov prin achizitia, in 2010, a pachetului majoritar in cadrul Policlinicii de Diagnostic Rapid, alaturi de care a construit spitalul deschis saptamana aceasta.

"Cele doua achizitii, grupul Policlinica de Diagnostic Rapid si grupul Genesys, alaturi de maternitatea Eva totalizeaza investitii de peste 8 milioane de euro", se mai precizeaza in comunicat.

Clinica Eva este controlata de Rur Medical, la randul sau detinuta de Rusu Ioan (41,9%), Rusu Gabriela (46,06%), Badea Cristian (3,81) si Ionel Aurel (8,23%), potrivit Mediafax.

MedLife a incheiat, in august anul acesta, un contract de credit sindicalizat in valoare de 40 de milioane de euro, impreuna cu International Finance Corporation (IFC), membra a Bancii Mondiale, si Erste Group. Creditul acordat de IFC si Erste este parte a unui program investitional care include si fonduri ale MedLife si care se ridica la un total de 52,1 milioane de euro.

Investitiile vor fi facute in extinderea retelei de spitale, clinici, laboratoare si farmacii. Astfel, pana in 2015 reteaua va cuprinde 10 hiperclinici, 6 spitale de mari dimensiuni, laboratoare, precum si 12 farmacii. Unitatile vor fi deschise atat in Bucuresti, cat si in tara, potrivit unui comunicat de presa emis de companie.

MedLife a fost infiintata in 1996. In 2009, actionarii MedLife, familia Marcu si IFC, au vandut 36,25% din titluri fondului privat SGAM Eastern Europe, detinut de o subsidiara a grupului Societe Generale, tranzactie estimata la peste 20 milioane euro. Familia Marcu detine in continuare pachetul majoritar, respectiv 51%, iar IFC are 12,75%.

In prezent, reteaua MedLife MedLife este formata din 9 hiperclinici, 8 laboratoare de analize, 4 spitale, 3 maternitati, 28 de centre medicale generaliste si 6 centre cu specializare unica.

Potrivit rezultatelor anuntate pentru primele sase luni, cifra de afaceri a MedLife a crescut cu 37% fata de acceasi perioada a anului 2010, de la 17,35 milioane euro, la 23,8 milioane euro.

Piata serviciilor medicale private din Romania este estimata, anul acesta, la o valoare de peste 450 milioane de euro. Principalii jucatori din aceasta piata sunt MedLife, Regina Maria (fosta Centrul Medical Unirea), Medicover, Euromedic, Sanador si Gral Medical.





Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri