In anul 2018, salariile din mediul privat au crescut usor peste nivelurile planificate. La nivel national, salariile au crescut in medie cu 6,4% fata de ajustarea planificata (5,7%), potrivit celei de-a 20-a editii a studiului salarial si beneficii PayWell, realizat de PwC Romania. Ce a determinat companiile sa majoreze salariile? Forta de munca tot mai greu de gasit si concurenta din partea sectorului bugetar.

Cresteri salariale peste media pietei s-au produs in industrie (8,9%) si in retail (6,7%). In acelasi timp, sectorul bancar (5,4%), leasing-ul (4,6%) si industria farmaceutica (4,8%) inregistreaza cresteri mai mici decat media, dar depasesc totusi procentele bugetate anterior. In sectorul bancar, spre exemplu, desi cresterea a fost sub medie, salariile au inregistrat un avans dublu fata de 2017 (cand au urcat cu doar 2,1%).

„Cresterile salariale peste medie reprezinta unul dintre stimulentele utilizate de companii pentru a atenua problema deficitului fortei de munca. In plus, vedem o crestere semnificativa a salariilor lucratorilor din productie si din sectorul hotelier, in timp ce sectoarele de retail si cel bancar raman in urma ca nivel de evolutie salariala. Problemele cu care se confrunta in prezent piata fortei de munca din Romania au cauze mai profunde si sunt potentate de emigratie si lipsa corelarii dintre sistemul de educatie si cerintele economiei", a declarat Daniel Anghel, liderul Departamentului de Consultanta fiscala si Juridica, PwC Romania.

Per ansamblul pietei, salariile isi mentin, astfel, trendul de crestere, avand in vedere ca in 2016 acestea au avansat cu 3,7%, iar in 2017 cu 5,1%.

Cum vor evolua salariile in 2019?

Pentru 2019, companiile estimeaza o crestere mult mai mica decat anul acesta, in medie cu 4,6%. Cele mai mari cresteri sunt anticipate in productie, companiile planificand o majorare cu 6,5% a salariilor pentru personalul implicat direct in productie.

In afara salariilor, putin peste jumatate (53%) dintre companii spun ca ofera bonusuri fixe angajatilor lor in diverse ocazii. Companiile care activeaza in sectorul produselor industriale si al comertului cu amanuntul conduc la clasamentul bonusurilor fixe (68%, respectiv 73% dintre acestea ofera astfel de beneficii). In alte sectoare, firmele tind sa ofere bonusuri legate de performanta angajatilor lor.

"Deficitul fortei de munca preseaza angajatorii sa gaseasca metode alternative, pe langa salariu, pentru a motiva atat personalul actual, cat si viitorii angajati. Este o adevarata cursa intre companii pentru a deveni cat mai atractive in contextul schimbarilor din piata muncii”, spune si Ionut Sas, partener, Departamentul Impozite si Juridice, PwC Romania.

Firmele diversifica beneficiile pentru a retine angajatii

In plus, creste si numarul companiilor orientate spre oferirea de programe de echilibrare a vietii profesionale si a vietii private, ca modalitate de a asigura pastrarea personalului. In acest sens, 55% au program de lucru flexibil, jumatate dintre organizatiile intervievate implica angajatii in activitatile de CSR, in timp ce 26% ofera abonamente la bibliotecile online.

O presiune suplimentara pe companiile private vine si dinspre sectorul bugetar, unde salariile au crescut semnificativ.

“Scaderea resurselor de munca, la toate nivelurile, dar in special in cazul muncitorilor, combinata cu cresterea concurentei din sectorul public, care a beneficiat de cresteri semnificative, aduc resursele umane si bugete de compensare in topul prioritatilor companiei”, a precizat Oana Munteanu, leader de consultanta pentru oameni si organizatii, PwC Romania.

In ceea ce priveste modificarile operate dupa transferu contributiilor, aproape doua treimi din societatile intervievate (63%) spun ca au majorat deja salariul brut, in timp ce 20% au utilizat mecanismul de compensare (bunusuri). Doar 17% dintre companiile private au avut o abordare mixta, ceea ce inseamna ca au crescut salariul brut pentru unele posturi, in timp ce ceilalti angajati au fost compensati cu bonus.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri