Casele de marcat vor fi interconectate la sistemul informatic al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) în primul semestru al acestui an, a anunţat preşedintele instituţiei, Mirela Călugăreanu, la o conferinţă de specialitate.

"Case de marcat, factură electronică, Trafic Control. Toate cele trei proiecte avansează şi să ştiţi că s-au depus şi se depun eforturi semnificative pentru dezvoltarea sistemelor informatice. Din perspectiva interconectării caselor de marcat în prezent se realizează evaluarea celor două produse informatice deja construite, destinate interconectării caselor de marcat, pentru a alege soluţia tehnică optimă, sperăm cât mai curând. Deci, în acest semestru, în primul semestru al acestui an, e clar că vor fi interconectate casele de marcat. Deci, produsele informatice cum v-am spus au fost construite - sunt două alternative - şi în momentul de faţă ele au fost testate. În momentul de faţă noi trebuie să hotărâm împreună cu experţii în zona IT, de la CNIF (Centrul Naţional pentru Informaţii Financiare - n.r.) care este soluţia optimă", a spus Călugăreanu, la dezbaterea online cu tema: 'Viitorul începe azi: De la supravieţuire la reconstrucţie. Noua politică fiscală, la ce ne aşteptăm?', organizată de PwC România, conform Agerpres.ro.

Şeful ANAF a precizat că factura electronică este de asemenea o prioritate pentru acest an.

În ceea ce priveşte proiectul Trafic Control, care este finanţat prin POCA, implementarea este gândită pentru acest an, dar termenul de finalizare propus este martie 2022.

Despre sistemul SAF-T, Mirela Călugăreanu a spus că în această etapă s-a lucrat şi s-au realizat comparaţii cu privire la modul de construcţie al sistemului şi modul său de implementare în alte state ale Uniunii Europene.

"Vom continua rundele de întâlniri în perioada imediat următoare extrem de aplecat şi de tehnic de data acesta", a spus Mirela Călugăreanu.

Ea a menţionat că sistemul ar trebui finalizat până la sfârşitul lunii iulie. Iniţial va începe un pilot-test pe marii contribuabili anul acesta, iar de la 1 ianuarie 2022 va deveni obligatoriu pentru marii contribuabili. Implementarea lui se va face etapizat.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri