O mie de muncitori de la Combinatul Arcelor Mittal Galati au participat ieri la un miting neautorizat, o parte dintre acestia luand cu asalt turnul administrativ al companiei si ocupand birouri, holuri si sala de sedinte. Dupa refuzul mai multe ore de negocieri, sindicalistii si directorii combinatului au incheiat un protocol prin care negocierile urmeaza sa fie reluate astazi
Aproximativ 1.000 de siderurgisti au participat ieri la un miting organizat de sindicatul "Solidaritatea" la poarta combinatului siderurgic Arcelor Mittal Galati. Siderurgisti au intrat apoi pe platforma si au fortat intrarea in turnul administrativ (unde se afla birorurile conducerii), iar o parte dintre ei au reusit, dupa ce au rupt cordonul agentilor de paza, sa patrunda in holul cladirii.

Sindicalistii au ocupat birourile administrative si au refuzat sa plece pana nu le vor fi indeplinite cererile salariale. Starea de tensiune a dus la majorarea revendicarilor salariale. Daca la pranz acestia au cerut o crestere a lefurilor din combinat de 25% in acest an, prime de vacanta de 1.000 de lei, prime de sarbatori de 250 de lei si spor de week-end de 50% si respectiv 100% pentru sambetele si duminicile lucrate, dupa ocuparea birourilor a fost solicitata o majorare salariala de 40%.

Pentru aceasta, oamenii s-au aratat dispusi sa renunte la cresterea salariala variabila de 25%, care se acorda lunar, in functie de performantele economice ale uzinelor din combinat. A fost ceruta de asemenea si demisia senior managerului Ionel Bors si eliminarea federatiei sindicale FSS-Metarom de la masa negocierilor sub acuzatia ca sindicatul nu ar fi reprezentativ pentru siderurgisti.

Liderul sindicatului "Solidaritatea", Gheorghe Tiber, care a intrat in cladire pentru scurt timp impreuna cu alti patru sindicalisti, a iesit in fata muncitorilor si a anuntat ca nu a reusit sa-l intalneasca pe directorul general al combinatului, Augustine Kouchuparampil. De asemenea, el le-a transmis sindicalistilor ca senior managerul Ionel Bors nu vrea sa vina sa discute cu ei. "Nu vom pleca pana cand nu vor negocia un contract corect, asa cum nu s-a intamplat in ultimele 100 de zile", a spus Tiber potrivit NewsIn.

Sindicalistii au cerut directorului de operatiuni al combinatului, Hans Ludwig Rosenstock, si lui Ionel Bors sa stabileasca o legatura telefonica directa cu superiorii de la Londra. Raspunsul primit de la Londra a fost insa unul negativ, superiorii indemnand la continuarea negocierilor.

Dupa alte cate ore de tensiune, cele doua parti au ajuns la un acord seara tarziu, la ora inchiderii editiei fiind in curs de a semna un protocol prin care convin sa reia astazi negocierile asupra majorarii salariale aplicabile in acest an, iar patronatul se angajeaza ca nu va trece la represalii impotriva muncitorilor care au intrat prin forta, miercuri, in turnul administrativ si au provocat mai multe distrugeri.

Protocolul stabileste politica viitoare de negociere a noului contract colectiv de munca de la Arcelor Mittal Galati. Potrivit vicepresedintelui sindicatului Solidaritatea, Ilinca Diaconu, documentul consfinteste ca tratativele dintre patronat si organizatiile sindicale de pe platforma vor fi reluate astazi, iar la discutii nu vor participa decat sindicatele care au reprezentativitate si detin, astfel, calitatea de negociator. Aceasta ultima prevedere duce automat la eliminarea de la masa tratativelor a federatiei sindicale FSS-Metarom, asupra careia au planat suspiciuni ca nu ar fi reprezentativa inca de la inceperea negocierilor, in decembrie 2006.

In plus, protocolul contine un articol menit sa ii protejeze de eventualele represalii venite din partea administratiei combinatului pe salariatii care au fortat, miercuri, birourile administratiei si au provocat mai multe distrugeri. Prin protocol, compania se angajeaza ca nu va trece la abuzuri impotriva muncitorilor care au protestat astazi (miercuri n.r.), la turn, a declarat Ilinca Diaconu.

In timpul protestului de miercuri dupa-amiaza, muncitorii au spart mai multe usi pentru a ajunge in birourile directorului de operatiuni Hans Ludwig Rosenstock si senior managerului Ionel Bors.De asemenea, semnatarii protocolului se angajeaza ca, in cazul in care una din parti nu va respecta prevederile actului, va suporta represaliile celeilalte parti.

In prezent, salariul minim incasat de un muncitor necalificat de pe platforma siderurgica galateana este de 436 de lei, iar cel acordat unui muncitor calificat este de 554 de lei.

Combinatul Arcelor Mittal Galati are aproximativ 15.000 de salariati. Pe langa aceasta unitate siderurgica, compania Arcelor Mittal mai detine in Romania combinatele de la Iasi, Roman si Hunedoara, precum si operatorul portuar Romportmet Galati.

Un sindicat de la Mittal Arcelor Galati, acuzat ca blocheaza negocierile salariale
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri