Farmec, compania românească de cosmetice, a înregistrat o cifră de afaceri de 135 milioane lei în primele șase luni din acest an, în ușoară creștere față de aceeași perioadă a anului trecut.

Această creștere este datorată de vânzările pe categoriile face care și curațenie, al căror volum cumulat a reprezentat aproximativ jumătate din cifra de afaceri, realizată în perioada ianuarie-iunie.

Vânzările de pe categoria face au ajuns la suma de 32,5 milioane de lei, cu 11,5% mai mari decât în aceeași perioadă a anului precedent. De asemenea, produsele de curățenie au înregistrat vânzări de 27,1 milioane de lei, cu 13,1% mai mult față de anul trecut.

Produsele solare au fost cele mai cumpărate

Categoriile cu cea mai mare creștere au fost produsele solare, produsele profesionale și cele de make-up. Dintre acestea, gamele Gerovital Sun și Gerovital H3 Derma+ Sun au înregistrat creșteri individuale de peste 35%, pe fondul relaxării măsurilor împotriva COVID-19 și a creșterii mobilității consumatorilor, ajungând la nivelul vânzărilor înregistrate în 2019, în perioada pre-pandemică.

Produsele Gerovital Sun au înregistat vânzări de 6,7 milioane de lei, în creștere cu 35,6% față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce gama de dermatocosmetice solare, Gerovital H3 Derma+Sun, a înregistrat vânzări de 1,6 milioane de lei, în creștere cu 53,7% față de primele șase luni ale anului anterior.

Farmec vrea să dubleze investiția în produse anul acesta

Farmec s-au menținut în topul preferințelor consumatorilor pe mai multe categorii, conform datelor Nielsen din serviciul de retail, valoare vânzări, pentru perioada ianuarie – iunie 2021, pentru Total Romania Retail. Gerovital s-a plasat pe primul loc pe segmentul face care și pe nișa produselor anti-acnee. Potrivit aceluiași raport, brandurile Nufăr și Triumf au fost pe primul loc în categoria detartranților, respectiv a produselor pentru îngrijirea bucătăriei.

Categoria biocidelor, lansată în primul semestru al anului trecut, în urma unei investiții de 500.000 de euro, a prezentat interes și în 2021. Compania a decis să continue producția de dezinfectanți și este, în prezent, în curs de avizare a unei game și mai extinse de produse destinate protecției populației.

„Vrem să ne menținem poziția pe segmentul produselor cosmetice și de îngrijire și să continăm să creștem, prin investiții susținute, gamele de curățenie și dezinfectanți, dar și să ne extindem prezența în mediul online și la nivel internațional”, a declarat Mircea Turdean, Director General Farmec.

Compania intenționează să investească aproape 14 milioane de lei în acest an, dublu faţă de 2020, în diversificarea portofoliului, lansarea de noi produse, rețeaua de distribuție și digitalizare.

Sursa foto: Farmec

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri