Un business destul de cunoscut și răspândit în prezent, Shaormeria Băneasa a pornit în 2012 cu un prim restaurant în zona Aerogării. Businessul a luat naștere din dorința lui Gigel Păuneț, covrigar la acea vreme, de a-și deschide o afacere proprie. Iar din 2012 până în prezent, Păuneț a ajuns să inaugureze 12 locații proprii și alte câteva zeci în sistem de franciză.

”Am investit 25.000 de dolari la vremea respectivă pentru a-mi îndeplini visul. Am crezut mult în această linie de business și în 2013 am inaugurat încă un restaurant, la Bioterra, una dintre zonele care mi-au dat mari bătăi de cap. La Bioterra, costul cu shaormarul pe zi depășea costul materiei prime, iar în prezent, este a doua cea mai profitabilă locație”, a declarat Păuneț, pentru wall-street.ro.

Cu spirit antreprenor, Păuneț se implică acum pe zona de producție, dezvoltând un centru pe acest segment cu peste 500.000 de euro. Cât despre Shaormeria Băneasa, businessul continuă să crească sub formă de franciză.

Citește mai multe despre franciza Shaormeria Băneasa aici: Franciza Shaormeria Băneasa: cât te costă să deschizi un restaurant fast-food (wall-street.ro)

Venituri de până la 1.500 de euro/ lună pentru un shaormar

Totuși, cea mai mare problemă pe care Păuneț o remarcă în shaormeriile sale este lipsa de personal. Antreprenorul român susține că potențialii angajați cer salarii mari, deși serviciile pe care le prestează sunt mediocre.

”Un shaormar cu experiență poate câștiga până la 1.500 de euro/lună, venitul net. Din păcate, ne e foarte greu să angajăm români, prin urmare apelăm la nepalezi sau sri lankezi, ca și alți angajatori români, de altfel”, a mai spus Păuneț, precizând că străinii sunt mai statornici decât românii.

Pandemie și inflație pentru shaormeriile Băneasa

Pandemia a fost o provocare pentru toate businessurile, inclusiv pentru cele din HoReCa. Însă Păuneț recunoaște că a fost o perioadă profitabilă pentru afacerea sa.

”Prezența la colțul străzii ne-a ajutat să fim vizibili pentru români într-o perioadă cu restricții”, a comentat Păuneț.

Bineînțeles, în prezent, o altă provocare o reprezintă inflația care determină creșterea costurilor materiilor prime. Totuși, fondatorul shaormeriilor spune că încearcă să mențină același preț al produselor în toate restaurantele sale.

Shaormeria este un tip de business destul de ușor de gestionat, aceasta pentru că timpul de preparare al produselor este foarte mic. Un alt avantaj al nostru este programul non-stop, comparativ cu alți operatori care sunt poziționați în mall-uri, spre exemplu”, a mai explicat antreprenorul român.

Shaorma mare de pui, preferata românilor

În cazul în care aveați dubii, principalul produs cumpărat de români de la Shaormeriile Băneasa este shaorma mare de pui, care costă 23 de lei.

”Produsul la lipie este cel mai căutat, chiar dacă în locațiile noastre, shaorma cu carne de vită sau mixul are același preț”, a mai spus acesta.

Nu în ultimul rând, Păuneț precizează că Shaormeriile Băneasa pregătesc meniuri speciale pentru copii, dar și o campanie de promovare masivă, cu ajutorul unui influencer.

„Avem zile cu vânzări bune și zile cu vânzări mai puțin bune, duminica fiind una dintre acestea. De ce? Pentru că oamenii preferă să stea acasă, în familie, și eventual să facă un grătar. Iar dacă ies cu copiii în parc, shaorma nu este primul produs pe care l-ai oferi unui copil. Așa că ne-am gândit să concepem niște meniuri speciale pentru copii, pentru a acoperi și această latură, meniuri care nu vor avea legătură cu shaorma”, a comentat Păuneț.

În prezent, sunt 40 de shaormerii în sistem de franciză la nivel național, dintre care 20 sunt în curs de amenajare. Până la finalul anului 2022, planul este ca Shaormeria Băneasa să numere 50 de restaurante. De asemenea, pe termen lung, în următorii trei ani, mai exact, Shaormeria Băneasa ar putea cumula 100 - 150 de locații, businessul concentrându-se pe orașele mijlocii și mari din țară.

Sursa foto: Shaormeria Baneasa/ Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri