Retailerul polonez Pepco, care luna trecută a lansat două avertizări de profit, a decis să îşi încetinească planurile agresive vizând deschiderea de noi magazine, a informat grupul care deţine mărcile Pepco, Poundland şi Dealz, transmite Reuters, conform Agerpres.

Grupul listat la Bursa de la Varşovia a precizat că va deschide cel puţin 400 de noi magazine în exerciţiul financiar 2023/2024, în scădere faţă de 668 de noi magazine în exerciţiul 2022/23.

De asemenea, la o întâlnire cu investitorii organizată miercuri în Polonia, Pepco a anunţat că va revizui programul său de modernizare a magazinelor care formează afacerile sale de bază din Europa Centrală şi de Est.

Ambele măsuri fac parte dintr-un plan destinat refacerii profitabilităţii prin adoptarea unei abordări mai disciplinate cu privire la creştere şi investiţii de capital la nivelul întregului grup.

"Trebuie să ne concentrăm pe atingerea unei creşteri mai sustenabile, cu un accent mai mare pe îmbunătăţirea profitabilităţii şi generării de numerar", a declarat preşedintele executiv Andy Bond.

Anterior, Pepco a anunţat că în perioada iulie-septembrie 2023 a deschis un număr record de 343 de noi magazine şi vrea ca pe termen lung să ajungă la 20.000 de magazine. Pepco a reiterat că se aşteaptă în 2023 ca profitul înainte de taxe, dobânzi, depreciere şi amortizare (EBITDA) să fie de aproximativ 750 milioane de euro, la rate constante de schimb, faţă de 731 milioane de euro în 2022. În cinci ani, Pepco se aşteaptă să ajungă la EBITDA de un miliard de euro.

În 2020, Pepco deținea în România o rețea de 250 de magazine și, potrivit unor estimări din piață de la vremea respectivă, în 2019 a preluat poziția de lider al retailului de fashion, cu afaceri de peste 1,2 miliarde lei.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri