Dupa seria de cercetari ale cazurilor grele de la Bucuresti, procurorii isi indreapta privirile si catre tunurile locale. Anchetele din provincie pot indica extinderea activitatii DNA, dar si o incercare de deviere a atentiei de la cazurile sonore de la centru.

A inceput cu Dinu Patriciu si scandalul actiunilor de la Rompetrol. A continuat cu averile suspecte ale lui Adrian Nastase si Dan Ioan Popescu. A urmat dosarul Loteriei si implicarea vicepremierului Copos in aceasta afacere. Printre picaturi, s-a auzit de casa presedintelui si de modalitatea prin care a fost ea cumparata. Toate aceste dosare sunt legate, intr-un fel sau altul, de centrul puterii. Implica oameni grei cu sau, din pacate pentru ei, fara conexiuni la varf. Iata insa ca apar si cazuri de calibru mai mic, in teritoriu.

Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism Brasov (DIICOT) a trimis, saptamana trecuta, dosarul privatizarii uzinei Roman la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Brasov. Actorul principal al dramei este Ioan Neculaie, om de afaceri din Brasov, cu o avere estimata de Capital la 200 de milioane de dolari. Omul de afaceri este urmarit penal sub acuzatia de inselaciune in procesul de preluare a uzinei Roman.

Nu doar la Brasov au inceput investigatiile. DNA Constanta a intocmit un dosar privindu-i pe Dan Gritac, pe deputatul Dan Radu Rusanu si pe fostii deputati Tudor Balta si serban Bradisteanu, in cazul privatizarii Chimpex.

La sfarsitul saptamanii trecute, si Ovidiu Tender a intrat in atentia DNA. si in partea de vest, lucrurile se misca. Procurorii si politistii Serviciului Teritorial Oradea al DNA are pe masa un dosar in care 56 de politisti de frontiera, vamesi si transportatori din judetul Satu Mare sunt cercetati pentru savarsirea a circa o suta de infractiuni de coruptie. Potrivit acelorasi surse, afacerea ar fi fost initiata in anul 2003 de catre patronii unor firme de transport, care, impreuna cu functionarii cercetati, ar fi pus la punct o schema prin care aproape 1.000 de persoane ar fi plecat in Occident fara sa fi indeplinit conditiile legale.

Sursa: http://www.capital.ro/index.php?a=23056&shift=1

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri