Producatorul austriac de materiale de constructii Hirsch Porozell a preluat fabricile de polistiren ale producatorului local Arcon, detinut de catre omul de afaceri Ioan Titeiu, intr-una dintre cele mai importante tranzactii din domeniul constructiilor din cursul acestui an.

“Este cea mai importanta tranzactie pe care am realizat-o, iar acest pas ne va ajuta sa ne consolidam pozitia pe piata si sa devenim un jucator si mai important in Romania”, a declarat Bogdan Roman, directorul general Hirsch Porozell pentru Wall-Street PRO.

Potrivit acestuia, evolutia business-ului din anul 2016 poate fi caracterizata cu parcursul din anul 2015. “Noi ne-am concentrat pe dezvoltarea afacerii si nu pe realizarea de volume pe piata. Prima jumatate a anului a fost una foarte buna, mult peste asteptari, insa cea de-a doua jumatate a fost marcata de un parcurs nu tocmai favorabil. Trendul s-a resimtit si la nivelul pietei. (…) Pana la achizitia fabricilor Arcon, business-ul nostru a fost concentrat pe pietele din Ardeal, acolo unde proiectele de reabilitari termice nu au fost atat de populare. (…) Am vandut nesemnificativ pe segmentul proiectelor de termoreabilitare”, a mai adaugat Bogdan Roman.

Seful Hirsch Porozell: Urmeaza consolidare si export spre Vest

Seful Hirsch Porozell sustine ca parte a achizitiei productiei de polistiren a Arcon va viza o consolidare puternica a pozitiei pe piata din Romania, precum si o extindere a activitatii si in regiune.

“Ne dorim sa intensificam prezenta pe piata din Romania si vizam si exportul, cu preponderenta in Vest – spre pietele din Ungaria sau Serbia”, a mai precizat seful producatorului de polistiren expandat.

Citeste si:
Investitie de 185.000 de euro pentru romanii de la Bright Spaces
Investitie de 185.000 de euro...

Hirsch Porozell Romania, companie membra a grupului Hirsch Servo Austria, producator european de polistiren expandat si de tehnologie, a primit unda verde la jumatatea lunii decembrie, de la Consiliul Concurentei, pentru preluarea fabricilor de polistiren expandat ale producatorului local Arcon, detinut de omul de afaceri Ioan Titeiu.

Valoarea tranzactiei nu a fost comunicata, in conformitate cu acordul semnat de partile implicate.

In luna iulie a acestui an, Hirsch Porozell Romania a mai achizitionat si activele Energoterom din Timisoara, dupa intrarea in faliment a companiei in cauza. Activele cumparate de austrieci constau intr-o fabrica de polistiren expandat de mare capacitate, o linie de productie de panouri sandwich si o unitate de fabricare a canductelor preizolate pentru transportul agentului termic.

In fabricile de polistiren ale Arcon lucrau aproximativ 70 de angajati. Dupa preluarea fabricilor de polistiren ale Arcon, Hirsch Porozell va detine patru facilitati de productie, in orasele Cluj-Napoca, Timisoara, Sfantu Gheorghe si Bucuresti.

Citeste si:
Despre capitalism, cu un antreprenor de top din Brasov
Despre capitalism, crize...

Ioan Titeiu este unul dintre cei mai cunoscuti antreprenori romani din domeniul productiei de materiale de constructii din Romania. Dupa tranzactia cu Hirsch Porozell, Ioan Titeiu va ramane specializat in productia de membrane bituminoase, vopsele si tencuieli decorative pentru fatade, precum si mortare uscate.

Intrebat despre piata constructiilor din Romania, seful Hirsch Porozell a mai subliniat faptul ca se observa o evolutie pozitiva in industria de profil, care contureaza o directie sigura si clara a sectorului in perioada urmatoare.

Cu o capacitate de productie de peste un million de metri cubi de polistiren expandat pe an, Hirsch Porozell devine, astfel, unul dintre cei mai importanti jucatori pe piata de izolatii din Romania, cat si pe cea a tarilor invecinate. Principalii producatori de polistiren la nivel local sunt AdePlast, Austrotherm, Hirsch Porozell sau Swisspor.

Citeste si:
Finanțele: Se estimează o reducere severă a activității economice...
Ministerul Finanțelor...

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Economie »



Citește și
Guvernul va lansa o schemă de ajutor pentru companiile mari
Setari Cookie-uri