Şeful diplomaţiei Uniunii Europene, Josep Borrell, a afirmat că Uniunea trebuie să îşi extindă masiv capacităţile de descurajare şi apărare întrucât este posibil să nu poată conta întotdeauna pe Statele Unite, transmite Agerpres.

Potrivit lui Borrell, UE a fost timp de decenii 'foarte fericită' sub 'umbrela de securitate' oferită de Washington.

'Ei bine, umbrela americană poate că nu va deschisă tot timpul', a spus el în marja Conferinţei pe teme de securitate de la Munchen, o reuniune internaţională anuală la care iau parte responsabili politici şi din domeniul apărării.

Borrell a afirmat că poate Uniunea Europeană 'va trebui să fie mai autonomă' decât a fost obişnuită până acum.

El a lăsat deschisă chestiunea dacă este de părere că Europa ar trebui să adopte un nou sistem de descurajare nucleară.

UE a fost zguduită de recentele comentarii ale lui Donald Trump, fost preşedinte şi actual favorit la nominalizarea din partea republicanilor la alegerile din noiembrie, cu atât mai mult cu cât sunt încă proaspete amintirile legate de scepticismul acestuia faţă de alianţa transatlantică în mandatul său.

Trump a creat o mică revoltă în 2017 când a numit NATO 'perimată', şi a acuzat frecvent faptul că Statele Unite plătesc o cotă injust de mare ca membru al alianţei.

Sursa foto: DVIDS

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri