Deputatii au adoptat ieri cu 159 de voturi pentru, noua lege a Camerelor de comert, act normativ contestat de PD, care i-a acuzat pe liberali ca ar urmari sa puna mana pe patrimoniul Registrului Comertului
Deputatii PSD, PNL, PRM si UDMR au votat cu 159 de voturi "pentru" noua lege a Camerelor de comert, Camera Deputatilor fiind camera decizionala. Singurii care s-au pronuntat impotriva au fost deputatii PC si PRM, dar si un liberal - Emil Strunga si un pesedist, Dumitru Bentu.

Victor Ponta, unul dintre initiatorii legii, s-a abtinut, dupa ce in urma cu o saptamana a declarat pentru NewsIn ca este dezamagit de "modul total netransparent" in care unii colegi de partid au amendat Legea de organizare si functionare a Camerei de Comert si Industrie a Romaniei (CCIR). Victor Ponta a declarat ca a initiat aceasta lege deoarece a considerat ca era necesara o reglementare a functionarii CCIR, dar ca nu o va mai sustine in forma in care a trecut de comisiile Camerei Deputatilor. "Fiecare si-a pus in functiune influentele pentru a aduce amendamentele pe care le-a dorit acestei legi. Nu inteleg modul netransparent in care s-a facut acest lucru, mai ales ca amendamentele vin din partea unor colegi de partid. Dar nu doresc sa dezvolt acesta problema in presa. Voi avea discutii cu ei in cadrul partidului", a adaugat Ponta.

Deputatul PSD sustine ca nu va participa nici la dezbaterile din parlament pe baza legii. "Sustin in continuare principiul de baza al legii, dar nu in forma actuala. Eu mi-am spus parerea, iar cei care voteaza legea vor trebui sa-si asume responsabilitatea", a explicat Ponta, care a adaugat: "Inclusiv graba prin care au decis ca legea sa treaca prin Camera Deputatilor este suspecta".

Unul din principalele amendamente care s-au adus legii vizeaza modul in care se voteaza deciziile. Conform acestora, doar cei 42 de presedinti ai Camerelor de Comert teritoriale au drept de vot decizional, restul de 270.000 de membri ai CCIR urmand sa aiba doar vot consultativ. Cele mai multe amendamente la lege au fost aduse de deputatii PSD Ioan Bivolaru, Aura Vasile si liberalul Mircea Ciopraga.

Democratii considera ca, desi parlamentarii au inteles recomandarile europene si au lasat Registrul in patrimoniul Ministerului Justitiei, in schimb au preluat din atributiile acestuia si le-au trecut la Camera de Comert Nationala. „in actul normativ au fost introduse foarte multe prevederi care si-ar avea locul in Statutul Registrului, nu intr-o lege. Miza este clara, sa se schimbe conducerea, pentru ca patrimoniul este imens – Romexpo, de plida, este in patrimoniul Registrului ”, a declarat, pentru NewsIn, deputatul PD Augustin Zegrean.

El a subliniat ca multe dintre atributiile ce apartin Registrului Comertului au fost trecute, prin lege, la Camerele de Comert. Zegrean a exemplificat cu atributiunile legate de intocmirea actelor pentru infiintarea si evidenta firmelor si a marcilor inregistrate, competente ce, in mod normal, ar reveni Registrului Comertului. Totodata, el a criticat prevderea din lege potrivit careia la nivelul fiecarui judet poate functiona o singura camera de comert, mostenitoare a celor desfiintate in 1949. Potrivit cotidianului Romania Libera, in spatele amendamentelor s-ar afla Mihail Vlasov, socrul ministrului de interne Cristian David.

Proiectul PSD a fost conexat cu o propunere anterioara a PNL, initiata de actualul ministrul pentru IMM, Ovidiu Silaghi. Propunerea a starnit dispute aprinse intre PNL si PD, democratii ajungand pana la sesizarea Curtii Constitutionale.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri