Una dintre modificările Codului Fiscal prevede ca salariile part-time să fie supraimpozitate de la 1 august. Prin supraimpozitarea muncii part-time angajatorii o să trebuiască să le plătească angajaților contribuțiile unui salariu minim pe economie. Ce o să producă asta? Gabriel Biriș, avocat specializat în fiscalitate, vede un viitor negru pe piața muncii, adică, muncă la negru.

În primul rând, trebuie menționate categoriile de persoane afectate de aceste modificări. Excepție de la aceste modificări vor face elevii și studenții cu vârste sub 26 de ani, persoanele care urmează o formă de ucenicie, până la 18 ani, pensionarii care beneficiază de pensie din sistemul public, persoanele fizice care realizează venituri din salarii având mai multe contracte de muncă cu timp parțial sau întreg și valoarea cumulată depășește salariul minim pe economie și persoanele cu dizabilități.

Avocatul Gabriel Biriș consideră că modificările Codului Fiscal privind supraimpozitarea muncii part-time o să producă concedieri și o creștere a numărului de persoane care lucrează la negru. Poți controla munca la negru? De cele mai multe ori, pentru persoanele vizate de aceste modificări, o să fie imposibil să controlezi acest fenomen.

„Modificările pot duce la concedieri în lanț. Nu poți să-i spui unui om că trebuie să-ți dea bani ca să nu plece de la tine. Rezultatul imediat o să fie munca la negru. Vor dispărea foarte multe contracte part-time care nu o să fie inlocuite cu contracte full time. Nu poți monitoriza munca la negru foarte bine; poți merge pe șantiere, dar nu poți să intri la om în casă ca să vezi dacă cineva muncește sau nu acolo. Este un fenomen aproape incontrolabil”, spune Gabriel Biriș.

Citiți și: Modificarea Codului Fiscal: Ministerul Finanțelor a publicat măsurile.

„ În teorie câștigă bugetul, în practică nu câștigă nimeni”

Gabriel Biriș

Pe cine ajută modificarea legată de munca part-time?

„E mult zgomot pentru foarte puțin. Guvernul câștigă o ciupeală. În teorie, câștigă bugetul, în practică nu câștigă nimeni. Nu cred că măsura o să aducă prea mulți bani la buget. Contractele part-time, chiar dacă pot părea multe, nu pot face o diferență semnificativă. Majoritatea celor care au contracte part-time sunt cei exceptați: oameni care au mai multe salarii, studenți și pensionari,” adaugă Gabriel Biriș.

Istoria se repetă: despre cum nu am învățat nimic din modificările din 2017

Măsura de supraimpozitare a muncii part-time nu este una nouă. Aceasta a mai fost introdusă în 2017, ca mai apoi să fie abrogată în 2020. De ce a fost reaplicată acum?

„Nu cred că a analizat nimeni rezultatele aplicării acestor măsuri. Eu nu am văzut o justificare din partea Guvernului. Ar trebui să o abroge cât de repede. Nu o să recunoască nimeni că nu a funcționat, doar dacă pică guvernul și vin alții”, spune Gabriel Biriș.

Când o să vedem rezultatele acestei modificări?

Această modificare ar trebui să aducă o sumă suplimentară la bugetul de stat, însă, din punctul de vedere al economistului Gabriel Biriș, nu o să avem informații legate de foloasele acestor modificări. De ce? Fiindcă nu o să existe sau dacă o să existe, nu o să fie ceva cu care Guvernul ar vrea să se etaleze.

„N-o să se vadă niciodată rezultatele acestor modificări. Ca să se vadă, trebuie să vrea cineva să fie văzute. Noi n-o să avem niciodată informații încât să facem noi calcule, iar ei (Guvernul) n-o să facă niciodată un calcul din care să rezulte că au luat o decizie proastă”, adaugă acesta.

Citiți și: Antreprenorii cer statului să taxeze suplimentar marile companii care au făcut profit în pandemie.

Metafora femeii de serviciu: Cum „Economia României nu stă în femeia de serviciu” e o lipsă de respect a celor care au dus la aceste modificări

După modificare Codului Fiscal au fost puse mai multe întrebări legate de ce vor face anumite categorii de persoane care aveau un astfel de contract. Adrian Solomon, deputat PSD și președintele Comisiei de Muncă din Camera Deputaților a declarat pentru Europa Liberă că „Economia României nu stă în femeia de serviciu”. Din punctul de vedere a lui Gabriel Biriș, această declarație denotă o lipsă de respect a lui Solomon pentru persoanele care desfășoară această activitate.

„Măsura este atât de disproporționată încât nu pot să înțeleg de ce a fost luată. Deputatul Solomon a făcut declarația că: «Nu stă țara în femei de serviciu». Dacă îmi pleacă femeia de serviciu o să stau în mizerie. Fiecare are rolul lui în societate. Declarații de genul acesta nu fac decât să arate lipsa de respect a politicienilor pentru muncă”, spune Biriș.

Gabriel Biriș povestește cum a trăit schimbările Codului Fiscal pe propria piele în 2017, când angajarea unei persoane pentru curățenie a dus la o plată mai mare decât era cea inițială.

„Am avut o doamnă care ne ajuta cu curățenia și venea la noi două zile pe săptămână pentru câteva ore. Pentru că am considerat că asta e alegerea corectă, i-am făcut contract de muncă. Ea mai lucra și în alte locuri, locuri în care ea nu avea contract. Fiindcă doar la mine avea forme legale, eu a trebuit să scot din buzunar încă 500 lei în plus pe lună (salariul minim pe economie era mai mic atunci). A fost frustrant atunci, practic, eram sancționat de două ori: fiindcă am fost prost că i-am declarat salariul și pentru că ceilalți nu l-au declarat,” declară economistul.

Gabriel Biriș consideră că dinamica de pe piața forței de muncă nu o să fie schimbată semnificativ, deoarece, numărul de persoane care au contracte de muncă part-time este relativ mic. Cu toate acestea, el consideră că noile modificări sunt o lovitură pentru aceste persoane care riscă să-și piardă locurile de muncă.

„E destul de dificil să spui că o să schimbe dinamica de pe piața muncii. Ca să schimbi dinamica e nevoie să fie afectată foarte multă lume. În ceea ce privește contractele part-time, s-a revenit la Ordonanța 16, o soluție pe care o mai adoptase unul dintre guvernele Dragnea în 2017. Atunci măsura nu a rezistat mult timp fiindcă era proastă și a afectat și veniturile la buget, în sensul că au scăzut, nu a crescut”, declară Gabriel Biriș.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luminița Mîndrilă
 Luminița Mîndrilă a lucrat anterior la Hotnews.ro și Aleph News, iar în prezent acoperă domeniul finanțe-bănci în cadrul Wall-Street.ro.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri