Angajaţii din Ministerul Finanţelor joacă un rol fundamental pentru dezvoltarea economică a ţării şi tocmai de aceea trebuie să fie răsplătiţi pe măsura importanţei activităţii lor, însă am aşteptarea să trateze fiecare zi cu profesionalism şi eficienţă, susţine ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

Acesta a avut un dialog cu un grup de angajaţi din cadrul ministerului, ca urmare a unui protest declanşat în cadrul instituţiei.

"Astăzi a fost o zi importantă pentru noi, pentru că am reuşit să trecem printr-un moment de provocare şi să găsim o cale către înţelegere şi armonie. În urma discuţiilor, sincere, pe care le-am avut, sper eu că am reuşit să transformăm tensiunea şi frustrarea într-o platformă pentru schimbare pozitivă. Ziua de astăzi ne-a arătat încă o dată cât rău pot face informaţiile neverificate răspândite în spaţiul public. (...) Am ascultat cu atenţie îngrijorările legate de condiţiile de muncă, beneficii şi perspectivele de dezvoltare profesională. În acelaşi timp, am împărtăşit provocările financiare pe care le avem şi obiectivele noastre pe termen scurt", a precizat Boloş, într-un mesaj transmis Agerpres.

Astfel, şeful de la Finanţe a subliniat că toate deciziile cu impact asupra aparatului guvernamental vor fi precedate de consultări. "Orice măsură adoptată va fi asumată la nivelul coaliţiei. Eu sunt partenerul angajaţilor din minister, uşa mea este deschisă oricând, dacă vor să îmi transmită îngrijorările lor sau probleme cu care se confruntă. Angajaţii din această instituţie joacă un rol fundamental pentru dezvoltarea economică a ţării şi sunt primul care le va recunoaşte valoarea ori de câte ori am ocazia. Ei vor juca un rol vital în dezvoltarea economiei şi aplicarea măsurilor necesare acestui scop. Tocmai de aceea trebuie să fie răsplătiţi pe măsura importanţei activităţii lor. Reversul medaliei este că am aşteptarea să trateze fiecare zi cu profesionalism şi eficienţă, pentru că lipsa de eficienţă ne costă scump", a menţionat el.

În opinia sa, angajaţii din Ministerul Finanţelor trebuie să dea propriu exemplu de auto-management performant şi de organizare eficientă. "În acelaşi timp, noi toţi, din această instituţiei ştim foarte bine că trebuie să dăm propriu exemplu de auto-management performant şi de organizare eficientă a muncii noastre, plătite din bani publici. Noi suntem cei care ştim mai bine decât orice altă instituţie cât de necesară este reforma aparatului central, reducerea de cheltuieli şi încadrarea în deficitul bugetar asumat", a transmis Marcel Boloş.

Totodată, şeful de la Finanţe a menţionat că vor fi făcute toate demersurile pentru a avea un statut al finanţistului şi pentru asigurarea recunoaşterii importanţei activităţii desfăşurate de angajaţii sistemului instituţional al Ministerului Finanţelor.

"O altă urgenţă o reprezintă demersurile pentru aplicarea nedescriminatorie a principiilor de salarizare. Vreau să avem cu celeritate draftul de act normativ pentru egalizarea salarizării la nivelul funcţiilor echivalente din aparatul central al MF şi al tuturor instituţiilor subordonate. În plus, vom revizui atribuţiile şi îndatoririle fiecăruia pentru a ne asigura că sunt distribuite în mod echitabil şi că toţi contribuim în mod adecvat la succesul instituţiei. De asemenea, vom iniţia un proces de evaluare a condiţiilor de muncă, astfel încât să identificăm şi să aducem îmbunătăţiri în funcţie de necesităţi. Acest lucru va include atât aspecte legate de spaţiul fizic, cât şi de resursele necesare pentru a-şi desfăşura activitatea eficient. (...)", a mai transmis Marcel Boloş.

Peste 15.000 de angajaţi din structurile Ministerului de Finanţe din toată ţara au declanşat o grevă spontană, nemulţumiţi de măsurile propuse de Executiv pentru reducerea cheltuielilor bugetare, în condiţiile în care acestea ar putea afecta peste 22.000 de persoane din sistem.

"Este o formă de grevă spontană pe care colegii noştri au adoptat-o deja. Nu este controlabilă de sindicat. Noi vroiam să pornim pe 22 (august a.c.) aceeaşi acţiune de protest, dar între timp, colegii noştri s-au supărat şi mai tare şi au ieşit în forme spontane. Să vedem cum le controlează Guvernul, pe care l-am anunţat. (...) Din ce ştiu acum, la prima mână, la nivel naţional, sunt vreo 15.000 de persoane la protest", a declarat Vasile Marica, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Finanţe, la protestul spontan declanşat de angajaţii din Ministerul de Finanţe.

Acesta a subliniat că măsurile propuse de Guvern vor aduce o reducere salarială de circa 700 de lei unui angajat, însă se vor pierde şi o serie de posturi şi de sporuri. Potrivit liderului sindical, prin măsurile de comasare şi redistribuire propuse de Guvern vor fi afectaţi peste 22.000 de angajaţi din structurile Ministerului de Finanţe.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri