Premierul Marcel Ciolacu a declarat că Guvernul va creşte masiv amenzile, va confisca pe scară largă bunurile provenite din evaziune şi va impozita cu 70% tot ce înseamnă avere ilicită, ca urmare a asumării pachetului de măscuri fiscale, informează Agerpres.

"Cu toţii vrem un sistem de sănătate puternic şi accesibil tuturor. Cu toţii vrem un sistem de învăţământ care să ne educe într-adevăr copiii. Cu toţii vrem servicii sociale, unde părinţii şi bunicii noştri să fie îngrijiţi corespunzător. Dar toate acestea costă bani. Şi nu pot fi construite când România are o evaziune fiscală de 10% din PIB. 160 miliarde lei. 32 miliarde euro. De aceea, vom creşte masiv amenzile şi vom confisca pe scară largă bunurile provenite din evaziune. Vom impozita cu 70% tot ce înseamnă avere ilicită. Însă impozitarea cu 70% a sumelor nejustificate nu înseamnă taxarea banilor de la nuntă sau de la botez. Nu! Cu 70% va fi taxat cel care nu şi-a plătit corect taxele şi impozitele, cel care a făcut evaziune, cel care a furat din banii pentru sănătate, pensii, educaţie", a spus Ciolacu, în plenul comun al Parlamentului.

El a adăugat că modelul economic "bazat pe privilegii şi facilităţi fiscale" pe care s-a mers până acum nu mai poate continua.

"România nu-şi mai permite facilităţi şi privilegii de 75 de miliarde de lei şi o evaziune fiscală de 150 de miliarde de lei pe an. Adunate înseamnă 15% din PIB, exact cât ne-ar trebui ca să ajungem în media europeană la venituri. Astăzi avem printre cele mai mici taxe şi impozite din Europa pe capital, dar încasăm cel mai puţin TVA. Practic, mai mult de o treime nu încasăm! La impozitul pe profit încasăm doar un sfert din ce ar trebui, iar la impozitul pe venit - doar 80%. Nu încasăm taxe, în schimb ne împrumutăm la nesfârşit, riscând blocarea banilor de la Uniunea Europeană. Aşa nu vom ajunge nicăieri. În ultimii ani s-au dat facilităţi fiscale imense pentru firme şi diverse categorii de angajaţi. Logic, ca urmare a creşterii economice, ar fi trebuit ca şi veniturile statului să crească. Cu toate astea, încasările au stagnat. Suntem la doar 27% din PIB. Mai mult, bugetul României astăzi se bazează pe taxele plătite de salariaţi, pe consumul acestora şi pe investiţiile publice", a afirmat acesta.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri