Revolut a trecut pragul de 10 milioane de clienţi retail în regiunea Europa Centrală şi de Est, unde procesează peste 138 de milioane de tranzacţii pe lună, în medie, în creştere cu 67%, comparativ cu media lunară a tranzacţiilor înregistrate în anterioarele 12 luni complete, conform unui comunicat al băncii, conform Agerpres.

De asemenea, numărul cardurilor virtuale, de unică folosinţă şi al celor digitale emise în regiune a ajuns la 50 milioane, până la data de 30 septembrie 2023. În regiunea CEE, 7 din 10 tranzacţii cu cardul fizic efectuate cu Revolut, în ultimele 12 luni, au fost efectuate pe pieţele domestice.

Compania are peste 3 milioane de clienţi în România, aproape 3 milioane de clienţi în Polonia şi peste 1 milion de clienţi persoane fizice în Ungaria.

România şi-a majorat baza de utilizatori cu 39% în ultimele 12 luni şi este "locomotiva" regională a companiei, cu prima poziţie în UE şi a doua la nivel global, după Regatul Unit.

Polonia, de asemenea, a avut o creştere puternică a bazei de clienţi, cu 48%. Ungaria, cu un milion de clienţi, Bulgaria (670.000 clienţi) şi Cehia (peste 600.000 de clienţi) completează top 5 pieţe.

O cercetare realizată recent de compania Dynata printre consumatorii din CEE arată că aproape jumătate dintre respondenţi că preferă băncile digitale: 34% pentru flexibilitate şi 12% pentru un control mai bun asupra propriilor fonduri.

O treime dintre respondenţi ar prefera să aibă acces la ambele forme de servicii bancare - atât acces la ghişeul bancar (fizic), cât şi aplicaţii de digital banking în telefonul mobil. Doar 12% mai preferă varianta cu prezenţă concretă mai ales pentru a cere sfaturi şi consiliere unei persoane reale.

"Este o importantă realizare pentru echipa noastră extinderea cu 43% a bazei de clienţi în regiunea CEE. Ne vom concentra să facem şi mai accesibil produsul nostru pentru şi un număr mai mare de clienţi în perioada următoare şi să creştem mai mult prezenţa noastră în regiune", a declarat Joe Heneghan, CEO Revolut Bank.

Sursa foto: Revolut România

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri