Ministrul Energiei a afirmat că nu vrea ca marile proiecte din domeniul energiei să fie neapărat controlate de stat. Ar fi însă rentabil pentru un investitor privat să dezvolte un proiect ca hidrocentrala de la Tarnița? Încercăm să răspundem în acest articol.
”Avem nevoie doar de voința de a face lucrurile să se întâmple și de continuitate. Provocarea pentru politicieni, așa cum sunt și eu, e ca aceste proiecte să continue pe termen lung”, a afirmat Sebastian Burduja la Aspen-GMF Bucharest Forum. El s-a plâns, cu același prilej, și de lipsa de idei din piață.
Ministrul Energiei preferă investitorii privați pentru marile proiecte
”Suntem deschiși pentru investiții, Guvernul nu trebuie să facă aceste proiecte de unul singur, eu sunt convins că nici nu poate”, a declarat ministrul Energiei. ”Tot ce cred că trebuie să facem, ca Guvern, e să ne dăm deoparte și să lăsăm terenul liber pentru investitorii privați. Chiar și pentru proiecte mari, ca Tarnița sau ca reactoarele nucleare modulare, nu suntem interesați să fim singurul acționar sau acționarul majoritar.”
Citeste si:
Sebastian Burduja se referă la hidrocentrala cu acumulare și pompaj (CHEAP) Tarnița-Lăpustești. Aceasta ar fi practic o uriașă baterie verde de 1 GW care ar rezolva mare parte din problemel de stocare a energiei ale României. Proiectul datează dinainte de 1989, dar nu a fost niciodată realizat. Actualul ministru pare însă decis să îl facă și a precizat că în curând va fi contractat studiul de fezabilitate iar hidrocentrala ar putea fi funcțională în 6-7 ani.
Cea mai importantă precizare a sa a fost însă aceea că proiectul Tarnița-Lăpustești ar putea fi realizat cu fonduri majoritar private. ”Cred că e suficient să lăsăm sectorul privat să conducă, iar asta va asigura continuitate. Când ai un proiect de investiții majoritar privat, sunt șanse mari să fie finalizat la timp, și în buget. Dacă e majoritar public, următorul guvern poate spune «Am altă idee»”, a declarat Sebastian Burduja.
Citeste si:
Eșecurile proiectului Tarnița
În anii ‘2000, planul discutat cu Banca Mondială era să se creeze o firmă pentru realizarea acestui proiect unde 51% din acțiuni să fie Hidroelectrica (deci la statul român) și restul, la ”investitori strategici”. După intrarea Hidroelectrica în insolvență, Guvernul a decis înființarea unei alte companii care să implementeze proiectul, numită Hidro Tarnița și deținută, practic, de stat. Aceasta a căutat ani de zile fără succes investitori străini pentru un parteneriat public-privat în ceea ce urma să fie cel mai mare proiect greenfield din România. Actuala abordare a lui Sebastian Burduja pare însă a fi diferită.
De ce s-a tot amânat proiectul de la Tarnița? Dincolo de lipsa unei voințe politice foarte ferme și de posibila intervenție a unor factori cum ar fi incompetența sau interesul unor actori externi, au existat și explicații economice. Potrivit studiului de fundamentare, ”cel mai mare obstacol în România pentru decizia de a investi într-un proiect de CHEAP nu este tehnologia, ci lipsa unor mecanisme de piaţă, care să recunoască din punct de vedere financiar valoarea de stocaj a energiei electrice și compensarea serviciilor de sistem.” Costurile proiectului erau estimate între 600 de milioane și 1,15 miliarde de euro, iar acum ar chiar mai mari.
Citeste si:
Poate fi rentabilă Tarnița pentru un investitor privat?
În stadiul inițial al studiilor de fezabilitate realizate anterior, s-a considerat importantă doar compensarea producătorilor de energie care funcționează în bandă (adică 24/7). Veniturile estimate la Tarnița s-au bazat strict pe diferența de preț a energiei dintre vârf și gol, care în deceniul trecut era de circa 25 euro/MWh, pe când acum este și de 10-20 de ori mai mare. Până la nivelul anilor 2015, indicatorii de fezabilitate erau la limită, așa că investiția a putut fi succesiv amânată în mod justificat.
Dar, dacă în trecut hidrocentrala de la Tarnița nu era rentabilă, deoarece nu producea efectiv energie electrică, ci doar stoca, acum poate fi. În clipa de față, un CHEAP poate intra pe Piaţa pentru Ziua Următoare și Piața Intra-Zilnică, unde sunt cele mai mari prețuri ale energiei. Aceste piețe nici nu existau atunci când s-au făcut primele planuri privind Tarnița: PZU a demarat în 2005 iar piața intra-zilnică, în 2011.
Citeste si:
În 2010, Ministerul Economiei estima că investiția într-un CHEAP de 1 GW se va recupera în 34 de ani. În 2019, termenul scăzuse la 23 de ani. Azi, la prețurile actuale ale energiei, experții consultați de wall-street.ro spun că investiția ar putea fi amortizată chiar și într-un deceniu, deci poate fi atractivă pentru un investitor privat.
Sursa foto: www.hidroconstructia.com
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și:
