Marcel Ciolacu, prim-ministrul României, a dat primele declarații după întâlnirea cu reprezentanții PNL pe tema bugetului de stat de anul viitor și despre reformele din zona pensiilor.

„Toate aspectele legate de Legea pensiilor, inclusiv cele privitoare la sursele de finanțare, au fost clarificate în ședința Coaliției din această după-amiază. Prin urmare, Legea intră în line dreaptă în Parlament, fiind susținută de întreaga Coaliție. Totodată, am decis ca, împreună cu domnul președinte Ciucă, să depunem cât mai repede un proiect pentru combaterea evaziunii fiscale și creșterea încasărilor la buget. Îi asigur pe pensionari că ne vom ține de cuvânt! Pensiile vor fi indexate, iar inechitățile eliminate prin recalculare!

De asemenea, începem construcția bugetului pentru anul viitor, urmând ca în următoarele zile să ne întâlnim cu miniștrii Educației și Sănătății pentru a clarifica problemele ce țin de salarizările aferente celor două domenii.

Tot săptămâna aceasta ne vom întâlni și cu ministrul Agriculturii și cu cel al Mediului pentru a stabili ultimele detalii privitoare la reorganizarea celor două ministere”, a precizat Marcel Ciolacu.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat că în şedinţa coaliţiei de guvernare au fost clarificate toate elementele legate de sustenabilitatea finanţării măsurilor cuprinse în noua lege a pensiilor şi au fost stabilite liniile importante pe care se va întocmi proiectul bugetului pe 2024.

"În şedinţa Coaliţiei de astăzi am stabilit, împreună cu partenerii de guvernare, care vor fi liniile cele mai importante pe care se va întocmi proiectul bugetului consolidat pe 2024. În cadrul discuţiilor, am susţinut ca prioritatea în dezbaterile legate de finanţarea ministerelor să o aibă portofoliile Sănătăţii şi al Educaţiei şi cu acestea vom începe discuţiile în zilele următoare", a scris Ciucă.

Biroul permanent al Senatului a decis ca proiectul de lege al Guvernului privind sistemul public de pensii să primească marţi avize şi raport din partea comisiilor de specialitate şi să intre la vot în plenul care este programat ulterior, la ora 17,00.

"Astăzi am avut surpriza neplăcută să văd că domnul Ciolacu a pus piciorul pe grumazul Parlamentului şi l-a forţat să treacă repede proiectul legii pensiilor. Vom avea marţi după-amiază plen. USR consideră că o lege aşa de importantă trebuie dezbătută în Parlament. Să faci în 24 de ore ceea ce nu a făcut Guvernul în luni de zile este aberant. USR va decide cum abordăm în comisii şi plen o lege aşa de importantă şi forţată prin Parlament fără niciun fel de justificare. Situaţia este de neacceptat din punct de vedere procedural", a afirmat, luni, liderul grupului senatorilor USR, Radu Mihail.

Guvernul a aprobat, joi, proiectul de lege privind sistemul public de pensii, conform căruia pensiile celor peste 4,7 milioane de beneficiari urmează să fie recalculate după o nouă formulă.

De la 1 ianuarie 2024 se majorează cu 13,8% punctul de pensie, de la 1.785 de lei la 2.032 de lei, iar de la 1 septembrie 2024 ar urma să crească în urma recalculării după noua formulă.

Potrivit proiectului, dreptul la pensie se obţine după minim 15 ani de contribuţii, fără a fi luate în calcul perioadele necontributive asimilate - studii universitare, stagiul militar, concediul medical, şomajul, deportarea, prizonieratul sau detenţia politică. Totodată, urmează să se egalizeze treptat, până în 2035, vârsta de pensionare pentru femei şi bărbaţi la 65 de ani.

Sursa foto: shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri