Executivul a aprobat hotărârea promovată de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii cu privire la reaprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiţii ”Drum expres Arad – Oradea”. Acesta ar putea fi cea mai mare investiție descentralizată din România. Când vor demara însă lucrările efectiv?

Necesitatea aprobării actului normativ a intervenit ca urmare a documentației elaborate de către asocierea U.A.T. Arad, U.A.T. Oradea, Consiliul Județean Arad și Consiliul Județean Bihor. Acest document stabilește necesitatea revizuirii/actualizării/completării Studiului de fezabilitate inițial, în baza căruia au fost aprobați indicatorii tehnico - economici prin Hotărârea Guvernului nr. 696/2008 în scopul adaptării proiectului la normele, normativele și legislația în vigoare, la situația identificată în prezent pe teren, la necesitatea traficului actual și de perspectivă și pentru conectare prin punctul de frontieră cu infrastructura rutieră din Ungaria, în zona municipiului Salonta.

Au fost aprobați următorii indicatori tehnico-economici: lungime traseu: 120,470 km, lățime platformă: 21,50 m.

Finanțarea obiectivului de investiții în valoare de peste 11 miliarde lei (inclusiv TVA) se realizează din fonduri externe nerambursabile – Programul Transport (P.T.) 2021-2027 şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii.

Când vor demara lucrările la drumul expres Arad-Oradea

Lucrările la drumul expres Arad-Oradea ar putea demara în primăvara anului 2024, dacă licitația nu se va prelungi. Reaprobarea a fost necesară deoarece autoritățile locale au preluat acest proiect de la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii. Potrivit președintelui CJ Bihor, Ilie Bolojan, în luna decembrie 2023 sau în ianuarie 2024 se va putea declanşa procedura de licitaţie pentru selectarea constructorilor pe cele 3 loturi în care este împărţit drumul expres.

Cele trei loturi sunt; Arad - Chişineu Criş, Chişineu Criş - Salonta și Salonta - Oradea.

Drumul expres Arad-Oradea urmează să fie cea mai mare investiție descentralizată din România, rezultatul unui parteneriat între Ministerul Transporturilor, prin CNAIR și patru autorități locale: Primăria și Consiliul Județean Arad, Primăria Oradea și Consiliul Județean Bihor.

Sursa foto: CNAIR

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri