Sistemul de Garanţie-Returnare pentru ambalaje este destinat să acopere colectarea şi reciclarea a aproximativ 7 miliarde de pet-uri pe an, a declarat preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, subliniind că fiecare cetăţean, prin implicarea în acest proiect, poate contribui o Românie mai curată din punct de vedere al mediului înconjurător.

El a participat, alături de ministrul Mediului, Mircea Fechet, la evenimentul prilejuit de punerea în funcţiune a Sistemului de Garanţie-Returnare la nivel naţional.

"Din discuţiile pe care le-am avut cu specialişti în domeniu, de la Ministerul Mediului, acest proiect este destinat să acopere colectarea şi reciclarea a aproximativ 7 miliarde de pet-uri pe an, ceea ce este foarte important, atât pentru mediu, cât şi pentru economie. (...) ...fiecare dintre noi să avem o abordare cât se poate de prietenoasă cu mediul, şi prin demersurile noastre, ale fiecăruia dintre noi, să putem să contribuim la acest proiect şi să putem să ne bucurăm de o Românie mai curată", a declarat Nicolae Ciucă.

El a subliniat că în fiecare an, în România, conform datelor statistice, avem aproximativ 116 kilograme de ambalaje, de deşeuri, pe cap de locuitor, din care se reciclează mai puţin de jumătate.

"De asemenea, tot din date ştim că în Dunăre, pe zi, ajung aproximativ 4,2 tone de ambalaje, ceea ce înseamnă, într-un an de zile, mai mult de 1.500 de tone, ceea ce este foarte mult. De asemenea, cu toţii am văzut o serie întreagă de imagini în mediul înconjurător, pe acolo pe unde ne duc paşii, imaginea aceasta absolut dezagreabilă cu foarte multe sticle, pet-uri şi alte deşeuri care pot fi reciclabile", a declarat Ciucă.

Acesta a precizat că, potrivit normelor europene în materie, până în 2025 trebuie ca 77% din pet-uri să fie colectate şi reciclate, iar până în 2027 procentul să crească la 90%.

Totodată, el a subliniat că Sistemul de Garanţie-Returnare pentru ambalaje reprezintă un proiect important pentru parteneriatul public-privat şi va contribui, de asemenea, la crearea de noi locuri de muncă.

"Aici avem implicate instituţiile statului, Ministerul Mediului, avem mediul antreprenorial, care prin angajamentul său în acest proiect are şi o componentă prin care asigură locuri de muncă, dacă ţin bine minte, peste 600 de locuri de muncă vor fi asigurate până la sfârşitul anului. Şi, desigur, pe măsură ce proiectul se dezvoltă, se consolidează, vom avea mai multe locuri de muncă. Sunt, dacă nu mă înşel, 16 centre regionale în toată ţara şi aproximativ 80.000 de astfel de puncte de colectare, fiecare dintre ele fiind destinate să asigure colectarea şi reciclarea", a declarat Ciucă.

În context, el a punctat că Sistemul de Garanţie-Returnare ambalaje implementat în România reprezintă cel de-al doilea mare proiect european după cel aplicat în Germania.

"Şi, dincolo de dimensiunea lui, eu cred că este o chestiune de conştiinţă a noastră, a fiecăruia dintre noi, pentru a putea să asigurăm într-adevăr funcţionarea şi îndeplinirea acestor obiective, M-am întâlnit cu tineri, cu copii, vorbesc foarte mult despre mediu, despre reciclare, ceea ce înseamnă că şi în sistemul de educaţie, ca, de altfel, şi în familie, fiecare dintre noi trebuie să avem această grijă de a ne învăţa copiii ce înseamnă să ai o abordare protectivă cu mediul înconjurător ", a afirmat Ciucă.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri