Guvernul a aprobat contractul de finanţare dintre România şi Banca Europeană de Investiţii, în valoare de 200 de milioane de euro, semnat la Bucureşti la 16 noiembrie 2023 şi la Luxemburg la 20 noiembrie 2023, privind construcţia unui tronson din Autostrada A3, între Nădăşelu şi Poarta Sălajului, cu o lungime de 42,3 km, relatează Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis de Executiv, obiectivul principal al proiectului este construcţia unei secţiuni din Autostrada A3, pe ruta Autostrada Braşov - Târgu Mureş - Cluj - Oradea, cu o lungime de 42,3 km şi cu câte două benzi de circulaţie pentru fiecare sens, între Nădăşelu şi Poarta Sălajului.

"Se estimează că proiectul se va finaliza în 2025, data finală de disponibilizare a împrumutului fiind de până la 48 de luni de la data semnării Contractului de finanţare. Proiectul este finanţat în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), Pilonul 1 - Tranziţia spre o economie verde, Componenta C4 - Transport sustenabil, Reforma R1 - Transport sustenabil, decarbonizare şi siguranţă rutieră, Investiţia I3 - Dezvoltarea infrastructurii rutiere sustenabile pe reţeaua TEN-T, taxarea rutieră, managementul traficului şi siguranţa rutieră", se arată în comunicat.

Implementarea proiectului va fi asigurată de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii prin CNAIR, în calitate de agenţie de implementare. În această calitate, Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii i se deleagă întreaga autoritate şi responsabilitate privind realizarea Proiectului şi utilizarea fondurilor alocate acestuia.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri