După o creştere puternică de 5% în primele trei trimestre ale anului 2022, economia românească a încetinit brusc, avansând cu 1,4% în aceeaşi perioadă a anului 2023. Inflația ridicată a erodat puterea de cumpărare a gospodăriilor, încetinind astfel consumul privat, care a fost principalul motor al creșterii economice în ultimii ani. Chiar și așa, economia României a avut una dintre cele mai mari rate de creștere din regiune, estimată la 1,8% în 2023, arată datele de la KPMG, una dintre cele mai mari companii de consultanţă şi audit la nivel mondial.

În Polonia, creşterea economică pe 2023 este prognozată la doar 0,4%, în timp ce în Cehia aşteptările sunt pentru o contracţie de 0,5%. În 2024 se preconizează o redresare treptată în toate cele trei economii. Investițiile sunt văzute ca fiind unul dintre principalele motoare ale creșterii, susținută de proiecte de infrastructură, transformare digitală și tranziție energetică. Consumul gospodăriilor, care a decelerat în 2023, și-ar putea mări contribuția la PIB în 2024 în toate cele trei economii, având în vedere că decalajul dintre avansul salariilor nominale și inflație urmează să crească din nou.

Întorcându-ne la România, creșterea economică a depășit-o pe cea a ţărilor din regiune, în ciuda conflictului care are loc la granița cu Ucraina. Inflația medie anuală în România a continuat să scadă în 2023, deși de la un nivel relativ ridicat. Este de așteptat ca această tendinţă să continue şi în 2024 şi inflaţia să ajungă la aproximativ 6,9%. Această tendință este similară cu cea observată şi în economiile din regiune. În Republica Cehă, inflația de bază a scăzut semnificativ, după un vârf de 18% la începutul lui 2023. Acum se prognozează că va atinge 3,3% în 2024 de la 10,8% în 2023. În Polonia, aşteptările inflaționiste sunt pentru o înjumătăţire a acesteia, de la 11,6% în 2023 la 5,6% în 2024.

“Potențialul de creștere al României, pe viitor, rămâne ridicat și acest lucru poate fi pe deplin exploatat într-un cadru în care politicile fiscale și legislative sunt predictibile, precum și punând accent pe îmbunătățirea infrastructurii din țară. Totusi, incertitudinile legate de măsurile fiscale, recent adoptate de către autorităţi, au afectat negativ încrederea mediului de afaceri. Creșterea TVA-ului pentru unele bunuri și servicii și accizele mai mari la carburanți, introducerea de noi taxe, inclusiv impozitul minim pe cifra de afaceri pentru companiile mari și impozitele suplimentare pentru instituțiile de credit împreună cu cotele de impozitare crescute pe cifra de afaceri ne așteptăm să împingă inflația în 2024 pe o traiectorie mai ridicată decât era preconizată initial și, în plus, să afecteze negativ cererea. Deși economia urmează să beneficieze de investiții semnificative, susținute din fonduri europene, există un mare semn de întrebare legat de modul în care vor influenţa aceste schimbări fiscale, atât creșterea economică, cât și dezechilibrele macroeconomice pe termen scurt,” a declarat Ramona Jurubiță.

Ramona Jurubita, KPMG

Ratele șomajului vor rămâne la nivele scăzute în toate cele trei țări pe termen mediu, fiind afectate negativ de tendințele demografice. În 2024 se preconizează că acestea vor fi în jur de 5,4% în România, 5,1% în Polonia și 2,8% în Cehia.

Perspectivele economice din România pe termen scurt sunt influenţate de incertitudinea legată de modalităţile de corecţie, atât a deficitului bugetar, cât și a celui de cont curent.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri