Guvernul va aproba construcţia unui ansamblu medical nou, în care să funcţioneze Institutul Clinic Fundeni, o investiţie majoră în domeniul sanitar în valoare de peste 500 de milioane de euro, a declarat joi prim-ministrul Marcel Ciolacu, relateaă Agerpres.

"Aprobăm o investiţie majoră în domeniul sanitar. Construim un ansamblu medical nou, în care să funcţioneze Institutul Clinic Fundeni. Nu mai putem continua în clădiri vechi de peste 60 de ani! Vom ridica un complex modern, cu zeci de săli de operaţii. Investiţia este de 500 de milioane de euro, majoritar bani europeni. Zeci de mii de pacienţi din toată ţară vin anual la Fundeni pentru tratament şi, pentru ei, această investiţie este una vitală", a anunţat Marcel Ciolacu.

Totodată, premierul a mai anunțat că Executivul va aproba o schemă de ajutor de stat pentru investiţii de interes regional de peste 50 de milioane de lei cu impact economic şi social.

"Subiectul central al şedinţei de astăzi îl reprezintă stimularea investiţiilor. Aprobăm o schemă de ajutor de stat pentru investiţii de interes regional de peste 50 de milioane de lei. Avem în vedere în special acele investiţii cu impact social şi economic, care dezvoltă comunităţi întregi. Vrem ca aceste investiţii să coaguleze şi IMM-urile locale, ca furnizori în aceste proiecte regionale", a declarat Ciolacu.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, clădirea care urmează a fi construită va dispune de 21 de săli de operaţie moderne, de unităţi de terapie intensivă pentru intervenţiile multidisciplinare şi pentru intervenţiile din domeniul transplantului.

„Va dispune, de asemenea, de spaţii de laborator performante şi de o infrastructură IT avansată. Investiţia se ridică la 2,6 miliarde lei, iar durata de execuţie a lucrărilor este de 36 de luni", a declarat Mihai Constantin, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a precizat că finanţarea obiectivului de investiţii se realizează din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Operaţional Sănătate, dar şi de la bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Sănătăţii.

Totodată, potrivit prim-ministrului, Guvernul continuă şi investiţiile mari de infrastructură în zona apă-canal.

"Tot la investiţii, am găsit o soluţie care ne permite continuarea unor investiţii mari de infrastructură în zona apă-canal. Salvăm, practic, proiecte de peste 6,7 miliarde de euro. Erau aferente perioadei 2014 - 2020, se cheltuiseră mai puţin de o treime din bani şi ar fi fost acum blocate. Am reuşit să le mutăm şi le gestionăm prin Programul de Dezvoltare Durabilă 2021 - 2027. Astfel, sute de mii de români vor avea apă şi canalizare!", a explicat el.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri