Economia României a crescut peste așteptări în ultimii doi ani, în ciuda inflației ridicate și a recesiunii care a afectat unele dintre cele mai puternice motoare economice europene. Investițiile străine din țara noastră, dar și dezvoltarea pieței autohtone de capital din ultimii ani, sunt unele dintre propulsoarele economice care dau semințe de optimism investitorilor. Ministrul Economiei spune că, în contextul afacerilor de succes care au înflorit în România, țara noastră are nevoie de o infrastructură economică pe măsură, dacă nu, „e ca și cum ai avea o o mașină de curse pe un drum de țară”.

După doi ani în care România a avut cea mai mare creștere economică din regiune, Comisia Europeană a revizuit în jos şi estimările referitoare la avansul economiei româneşti în 2024, până la 2,9%, de la 3,1% cât preconiza în toamna anului trecut. Cu toate acestea, în unul dintre cei mai aglomerați ani electorali din istoria României, politicienii fac previziuni economice cel puțin optimiste. Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea spune că România ar putea înregistra în următorii ani cea mai mare creştere economică din Europa, având în vedere investiţiile făcute de Guvern şi modernizarea infrastructurii din ultimul timp, a declarat acesta la cea de-a 10-a ediţie a evenimentului "CFA CEE Investment Conference”.

„Economiştii spuneau cu câteva luni în urmă că România, în următorii 7-8 ani, va avea cea mai mare creştere economică, probabil din Europa. Am vorbit cu cei implicaţi în afaceri şi cu colegii din Guvern şi ne-am hotărât că nu vrem să-i dezamăgim pe aceşti specialişti - şi vrem să avem cea mai mare creştere din Europa datorită investiţiilor făcute de Guvern, fondurilor de investiţii şi modernizării infrastructurii din România”, a declarat Ministrul Economiei.

Ministrul Economiei nu e singurul social-democrat care face declarații despre prosperitatea economiei românești. Marcel Ciolacu declara în urmă cu câteva săptămâni că România va avea "cea mai mare" creştere economică din Europa anul acesta, bazată pe investiţii şi nu pe consum.

Să ai poveşti de succes fără o infrastructură adecvată a sistemului bancar sau fără o Bursă de Valori bună, e ca şi cum ai avea o maşină foarte puternică pe un drum de ţară.

Ştefan-Radu Oprea, Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului

Bursa de Valori București a avut în 2023 unul dintre cei mai buni ani din istorie, după ce, „perla” de pe bursa românească, listarea Hidroelectrica, a fost cel mai mare IPO din Europa în anul trecut și al treilea din lume. Astfel, BVB a înregistrat un profit net de 2,15 mil. lei în primul trimestru din acest an, cu 40% mai mult decât în perioada similară de anul trecut. Ministrul Economiei, cu toate că aplaudă dezvoltarea pieței de capital autohtone, spune că această dezvoltare a venit puțin cam târziu.

„Bursa de Valori din Bucureşti este în creştere, într-o creştere chiar bună. Poate că această creştere ar fi trebuit să înceapă un pic mai repede deoarece, ca să ai companii bune, să ai poveşti de succes fără o infrastructură adecvată a pieţei capitalului, a sistemului bancar, a sistemului de evoluţie bancară, fără o Bursă de Valori bună, e ca şi cum ai avea o maşină de curse pe un drum de ţară. N-ai cum să obţii performanţă. Dacă vrei să ai performanţă, trebuie să ai infrastructură - şi asta se întâmplă în prezent în România", a mai spus şeful de la Economie.

Numărul investitorilor care tranzacționează la Bursa de Valori București a ajuns la 191.743 în primul trimestru din acest an, reprezentând o creștere de 255% comparativ cu cifra de 53.938 înregistrată cu patru ani în urmă, în T1 2020.

Aderarea la Uniunea Europeană, cea mai bună afacere a României: Din 2007, la fiecare 1 euro cu care am contribuit, am primit 3 euro înapoi

Peisajul creșterii economice românești a fost construit, în mare parte, pe banii proveniți de la Uniunea Europeană. Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, spune că, de la aderare, România a primit peste 95 miliarde de euro şi a contribuit cu 30 miliarde de euro la bugetul blocului european.

„România este un capitol important în povestea Uniunii Europene. Vorbim de o şansă acordată odată cu banii veniţi de la Bruxelles pentru infrastructură modernizată şi oportunităţi pentru toţi românii. Faptul că am fost aproape de acest domeniu încă de la momentul aderării m-a făcut să fiu un promotor convins al faptului că banii europeni schimbă cu adevărat vieţi. Datele arată aşa: la fiecare 1 euro cu care am contribuit am primit 3 euro înapoi”, a declarat Marcel Boloș pe pagina sa de Facebook.

Șeful de la Finanţe a subliniat că investiţiile străine s-au dublat de la aderarea la UE, de la 42 de miliarde de lei în 2007, la aproximativ 108 miliarde de euro în 2022.

„Faptul că România a devenit atractivă pentru companiile europene nu a însemnat doar investiţii, ci şi dezvoltarea unor domenii care erau neglijate în trecut. Pentru români s-a tradus şi în salarii mai mari. În ultimii 17 ani, salariul minim a fost majorat de 20 de ori. Atunci, în 2007, salariul minim pe economie a crescut de 390 de lei brut, la 3.300 lei brut", a precizat acesta.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Luminița Mîndrilă
 Luminița Mîndrilă a lucrat anterior la Hotnews.ro și Aleph News, iar în prezent acoperă domeniul finanțe-bănci în cadrul Wall-Street.ro.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri