Societatea Automobile Craiova SA va fi administrata de AVAS pana la sfarsitul anului sau pana cel tarziu in ianuarie 2008 cand va avea loc plata actiunilor si transferul acestora catre investitorul Ford, a declarat marti presedintele Comisiei de privatizare Sebastian Vladescu.
Presedintele Comisiei a spus ca intre semnarea contractului, care va avea loc miercuri la Salonul International Auto de la Frankfurt, si plata efectiva a actiunilor, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului ramane proprietarul actiunilor, iar Ford va avea un statut de observator, potrivit NewsIn.

In acest interval, deciziile conducerii societatii de la Craiova mandatate de AVAS sunt limitate astfel incat sa nu poata schimba starea companiei de la momentul semnarii contractului. Autoritatile romane trebuie sa indeplineasca un set de conditii, in acest timp, a aratat Vladescu, cea mai importanta fiind aprobarea in Parlament a legii de privatizare.

Vladescu a mai declarat ca sunt prevazute penalitati pentru investitor in contractul de privatizare. "Unele penalitati sunt garantate cu pana la 50% din actiunile Ford la Automobile Craiova, indiferent de valoarea lor la acel moment, dar nu mai putin de 50% plus o actiune pentru ca vor sa ramana actionari majoritari. Deci intentia lor de a ramane in Romania este extrem de solida", a afirmat Vladescu.

Presedintele Comisiei de privatizare a mai facut precizari privind starea activelor neincadrate in productie si a spus ca Ford va prelua doar terenul aferent fabricii din Craiova si un teren din Constanta, care este destinat tranzitului pentru export. "Toate celelalte terenuri se vor intoarce in proprietatea AVAS si a actionarilor minoritari, deci din acest punct de vedere ei sunt protejati (actionarii minoritari n.r.), urmand ca apoi sa decidem daca le vindem ca valori imobiliare". In ceea ce priveste actiunile actionarilor minoritari, Vladescu a precizat ca legea speciala de privatizare a Automobile va permite fie un schimb de actiuni cu AVAS, urmand ca Autoritatea sa le vanda ulterior catre Ford, fie ca acestia sa le vanda direct catre Ford.

Presedintele Comisiei de Privatizare a spus ca in contractul de privatizare nu exista o clauza care sa oblige Ford sa cumpere componente din Romania, ci doar prin oferta inaintata AVAS. "Romania este stat membru al UE si o clauza prin care am impune achizitii de la o anumita companie din Romania ar incalca regulile competitiei intre statele din UE", a argumentat el. "Exista o declaratie a Ford potrivit careia pana in 2012 va achizitiona componente in valore de un miliard de dolari de pe piata interna".

Guvernul a aprobat marti proiectul de contract si proiectul de lege de privatizare a societatii Automobile Craiova cu investitorul Ford Motors Company, iar miercuri la Salonul Auto de la Frankfurt cele doua parti sa semneze contractul.

Negocierile dintre autoritati si Ford s-au incheiat luni, dupa ce vineri Comisia de privatizare a desfacut ofertele financiare initiala, de 55 milioane euro, si finala, de 57 milioane euro, depuse de investitor.
Anuntul de privatizare a pachetului de actiuni de 72,4% detinut de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului la Automobile Craiova (Daewoo) a fost publicat pe 23 mai. Ofertele finale au putut fi depuse pana pe 5 iulie.

Automobile Craiova are un capital social de 39.783.166 lei si este unicul actionar cu drept de vot la Daewoo Automobile Romania, producator si distribuitor de autoturisme si subansamble pentru autoturisme sub licenta GM Daewoo Auto Technologies, detinand 49% din capitalul social al societatii.

Daewoo Automobile Romania a fost infiintata in 1994 ca societate mixta creata de Automobile Craiova si grupul sud-coreean Daewoo. Grupul Daewoo a intrat in 1999 in faliment, fiind cumparat partial de General Motors, care insa a refuzat sa preia si fabrica din Romania. Automobile Craiova a cumparat pachetul de actiuni de 51% detinut de compania coreeana Daewoo Motor, in august 2006.
Actionarii Automobile Craiova SA sunt: AVAS cu 72,4%, SIF Oltenia cu 22% si altii cu 5,5%.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri