Presedintele PSD, Victor Ponta, a declarat ca parlamentarii social-democrati vor depune saptamana viitoare, la Senat, o motiune simpla impotriva ministrului Transporturilor, Radu Berceanu, privind activitatea sa in cadrul ministerului.
"Saptamana viitoare se va depune motiunea simpla impotriva activitatii ministrului Radu Berceanu si o motiune care va avea ca obiect activitatea si neregulile constatate in zona ministerului Transporturilor de la pierderea locurilor de munca la societatile de cai ferate pana contractele negociate si semnate privind infrastructura", a declarat Ponta, citat de NewsIn.

In Senat a fost infiintata si o comisie de ancheta pentru activitatea lui Radu Berceanu.



Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri