Aflati care sunt cele mai importante subiecte din presa de business de astazi.
Companiile de stat vor fi mult mai bine monitorizate in baza noului acord preventiv cu FMI, avand in vedere nivelul ridicat al arieratelor, iar Fondul considera ca resursele din privatizarea societatilor viabile ar putea asigura si o finantare mai ieftina a deficitului bugetar, potrivit unor surse apropiate negocierilor, scrie Ziarul Financiar.

Evaluarea efectelor zgomotului urban asupra populatiei, a ingestiei aditivilor alimentari si a alimentelor noi a constituit o prioritate a Ministerului Sanatatii in 2010, de vreme ce a finantat un program national de sanatate de peste un milion de euro ca sa masoare aceste probleme “urgente” ale populatiei, informeaza Money.ro.

Ziarul Bursa titreaza ca oamenii de afaceri care investesc in fotbal nu se declara foarte interesati de actiunile Fondului Proprietatea. Listarea la Bursa nu reuseste sa-l faca mai atractiv in ochii proprietarilor de cluburi din Liga 1, care se arata extrem de sceptici in privinta viitorului acestui fond.

Putine societati acorda angajatilor minimul pe economie, insa exista discrepante majore intre companii din acelasi domeniu, apartinand chiar aceluiasi actionar. Una dintre cele mai mari diferente se regaseste intre industria grea si cea usoara, se arata intr-o analiza realizata de Financiarul.

In Romania consumul de produse de panificatie este aproape dublu fata de media europeana. Poate nu intamplator, statisticile arata ca peste 60% din populatie are probleme cu greutatea, titreaza Romania Libera.

Adevarul scrie ca presedintele Casei Nationale de Asigurari (CNAS), Lucian Duta, i-a acuzat pe medicii de familie ca fac bani declarand mai multi asigurati decat sunt in realitate.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri