Cu mic, cu mare, aproximativ 3 milioane de elevi vor începe școala pe data de 11 septembrie 2023, în anul școlar 2023-2024 care vine după adoptarea unor noi legi ale educației, dar și după un final de an școlar care s-a încheiat cu una dintre cele mai mari greve ale profesorilor din istoria învățământului românesc. Iată cu ce schimbări vine acest an școlar și cum arată calendarul examenelor naționale (Evaluare Națională 2024 și Bacalaureat 2024).

1. Exmatricularea elevilor, reintrodusă în Legea Educației

Legea nr. 198 / 2023 a fost publicată în Monitorul Oficial în luna iulie a acestui an și include mai multe schimbări pentru elevii din învățământul preuniversitar. Prima și poate cea mai importantă lege este cea care dă posibilitatea școlilor să exmatriculeze elevii, o reglementare care reapare în sistemul educațional de stat.

„Exmatricularea beneficiarilor primari pe perioada învățământului obligatoriu poate fi realizată numai în situații grave, în urma încălcării normelor de disciplină în spațiul școlar, în vederea protejării dreptului la educație al celorlalți beneficiari primari. Exmatricularea poate fi dispusă numai după parcurgerea unei proceduri disciplinare care garantează dreptul la apărare și contestație”, se arată în art. 13 din Legea 198 / 2023.

2. Materie nouă la liceu

Apare o nouă materie din această toamnă, la școală. Din anul școlar 2023-2024, elevii de clasa a XI-a vor studia disciplina „Istoria Evreilor. Holocaustul”, introdusă prin ordinul nr. 5.344 din 9 august 2023.

Noul curriculum de la materia „Istoria Evreilor. Holocaustul” va propune elevilor nu doar cunoașterea istoriei evreilor și a momentelor tragice petrecute la jumătatea secolului trecut, ci și dezvoltarea unor valori umaniste și al toleranței, respectiv atitudini specifice cetățeniei democratice care trebuie formate și consolidate pe parcursul anilor de liceu.

Disciplina va fi studiată în clasa a XI-a – 1 oră pe săptămână. În anul școlar 2022-2023, elevii de clasa a XI-a din învățământul profesional au 330 de ore pe an școlar în trunchiul comun. Numărul orelor din trunchiul comun o să crească cu 30, adică o să ajungă la 360 de ore, începând cu anul școlar 2023-2024.

3. Mai puțini elevi în clasa de liceu

Având în vedere că multe licee și colegii din România se confruntă cu fenomenul suprapopulării, Ministerul Educației a decis să reconfigureze clasele în care învață elevii. Prin urmare, într-o clasă vor învăța de acum un număr de 22 de elevi, ca număr standard, dar nu mai mult de 26. Anterior, într-o clasă de liceu erau admiși un număr de 24 de elevi, mergându-se până la maximum 30 de elevi.

structura an scolar 2023-2024Sursa foto: Pexels

Câți elevi trebuie să fie în fiecare clasă, în funcție de ciclul în care se află elevul. Iată concret ce spune legea, la articolul 23, din secţiunea „Constituirea formațiunilor de studiu/grupelor/claselor”

În învățământul preuniversitar, formațiunile de studiu cuprind grupe sau clase, după cum urmează:

a) educația timpurie, nivel antepreșcolar:

  • (i) grupa mică cuprinde, în medie, 7 copii, dar nu mai puțin de 5 și nu mai mult de 9;
  • (ii) grupa mijlocie cuprinde, în medie, 12 copii, dar nu mai puțin de 8 și nu mai mult de 15;
  • (iii) grupa mare cuprinde, în medie, 14 copii, dar nu mai puțin de 8 și nu mai mult de 20;

b) educația timpurie, nivel preșcolar: grupa cuprinde, în medie, 15 preșcolari, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 20;

c) învățământul primar: clasa cuprinde, în medie, 16 elevi, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 22;

d) învățământul gimnazial: clasa cuprinde, în medie, 18 elevi, dar nu mai puțin de 10 și nu mai mult de 26;

e) învățământul sportiv și de artă: clasa cuprinde, în medie, 16 elevi, dar nu mai puțin de 8 și nu mai mult de 24, și poate fi constituită din maximum 4 grupe. Grupa cuprinde, în medie, 7 elevi, dar nu mai puțin de 4 și nu mai mult de 10;

f) învățământul liceal, inclusiv dual: clasa cuprinde, în medie, 22 de elevi, dar nu mai puțin de 15 și nu mai mult de 26;

g) instruirea practică și pregătirea de specialitate se desfășoară pe grupe de minimum 8 elevi și maximum 15 elevi;

h) clasele din învățământul liceal tehnologic pot fi constituite din maximum 3 grupe cu calificări diferite;

i) învățământul postliceal: clasa cuprinde, în medie, 22 de elevi, dar nu mai puțin de 15 și nu mai mult de 28;

j) învățământul special:

  • (i) pentru antepreșcolari cu sprijin de nivel I-II: grupa de sprijin special cuprinde, în medie, 6 copii, dar nu mai puțin de 5 și nu mai mult de 7;
  • (ii) pentru beneficiarii primari cu sprijin special de nivel I-II: grupa/clasa de sprijin special cuprinde în medie 7 elevi, dar nu mai puțin de 6 și nu mai mult de 8;
  • (iii) pentru antepreșcolari cu deficiențe grave de dezvoltare și preșcolari cu sprijin special de nivel III-IV: grupa/clasa cuprinde, în medie, 4 copii, dar nu mai puțin de 3 și nu mai mult de 5;
  • (iv) învățământul special pentru beneficiarii primari cu sprijin special de nivel III-IV: grupa/clasa cuprinde, în medie, 5 elevi, dar nu mai puțin de 4 și nu mai mult de 6;

Bursele elevilor. Ce se schimbă

Conform noilor legi ale educației, elevii din România, din învățământul preuniversitar, pot beneficia de urmtătoarele tipuri de burse:

1. Bursă de excelenţă olimpică I;
2. Bursă de excelenţă olimpică II;

3. Bursă de merit

Burse de merit vor primi 30% dintre elevii unei clase, în ordinea descrescătoare a mediilor, dar și cei cu medii peste 9.50. Până acum, doar aceștia din urmă erau cei care puteai beneficia de acest tip de bursă. În ceea ce privește bursele de merit s-au născut mai multe controverse, ca urmare a faptului că inițial, Ministerul Educației a transmis că noua lege prevede ca doar 30% dintre elevii unei clase să beneficieze de burse de merit (în ordinea descrescătoare a mediilor), cu condiția ca nota de la purtare să fie 10.

3. Bursă tehnologică

4. Bursă socială (bursele vor fi de 300 de lei, mai mari decât anul școlar anterior, când erau de 200 de lei /lună)

Important de precizat este că ce se schimbă aici este faptul că bursele sociale pentru copiii care sunt orfani de un părinte este condiționată de venitul mediu net lunar pe membru de familie, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic sau egal cu salariul minim net pe economie, o prevedere pentru care Salvați Copiii România a făcut un apel de revenire asupra deciziei, explicând faptul că care provin din familii în care unul dintre părinți a decedat au deja o vulnerabilitate crescută.

Potrivit datelor Eurostat și ale Institutului Național de Statistică, România are una dintre cele mai mari rate de sărăcie persistentă din Uniunea Europeană în familiile cu copii (20,3%), în special în rândul familiilor monoparentale (33,7%). Cu toate acestea, copiii care își pierd un părinte fac parte din familii care se confruntă cu sarcini financiare bruște, neplanificate, cea mai importantă fiind pierderea unei surse de venit, aspecte care nu sunt luate în considerare în acordarea burselor sociale standard.

Structura anului școlar 2023-2024: Când vor fi elevii în bănci

La fel în anul școlar 2022-2023, elevii vor învăța în module și nu în semestre cum era structural anul școlar până în septembrie 2022. Iată care este calendarul anului școlar, potrivit ordinului Ministrului Educației din 9 martie:

  • Primul modul: cursurile anului şcolar 2023-2024 încep la data de 11 septembrie 2023. Primul modul durează până până vineri, 27 octombrie 2023.
  • Al doilea modul: cursuri de luni, 6 noiembrie 2023 până vineri, 22 decembrie 2023.
  • Al treilea modul: cursuri, de luni, 8 ianuarie 2024, până vineri, 9, 16 sau 23 februarie 2024. Aici decizia este la latitudinea inspectoratelor şcolare judeţene (sau al municipiului București), fiecare inspectorat putând alege cât de lung va fi modulul după consultări cu elevii, părinții și cadrele didactice.
  • Al patrulea modul: cursuri începând de luni, 19 februarie, 26 februarie sau 4 martie 2024 - în funcție de ce decizie a luat inspectoratul respectiv privind al treilea modul. Indiferent de data începerii, al patrulea modul de cursuri se va încheia vineri, 26 aprilie 2024.
  • Al cincilea modul: de miercuri, 8 mai 2024, până vineri, 21 iunie 2024.

Important de precizat este faptul că elevii din clasa a VIII-a vor încheia cursurile mai devreme, mai precis pe 14 iunie 2024. Iar elevii din clasele a XII-a și a XIII-a, de la seral și frecvență redusă vor termina cursurile din al cincilea modul pe 7 iunie 2024.

Structura anului școlar 2023-2024. Când vor fi vacanțele școlare

Noul an școlar 2023-2024, care a generat dezbateri aprinse legate de data vacanței de Paște, a fost, în sfârșit, ”bătut în cuie” de Ministerul Educației. Se menține modelul introdus în anul școlar 2022-2023, cu 5 module și 5 vacanțe, dar apare o modificare legată de ”Școala Altfel” și Săptămâna Verde”.

  • Prima vacanță: de sâmbătă, 28 octombrie 2023, până duminică, 5 noiembrie 2023.
  • A doua vacanță: de sâmbătă, 23 decembrie 2023, până duminică, 7 ianuarie 2024.
  • A treia vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor şcolare judeţene sau al municipiului Bucureşti, în intervalul 12 februarie - 3 martie 2024, în funcție de cum a fost stabilit al treilea modul de cursuri
  • A patra vacanță: de sâmbătă, 27 aprilie 2024, până marți, 7 mai 2024. Aceasta este practic vacanța de Paște, deoarece Paștele ortodox este pe 5 mai.
  • A cincea vacanță: de sâmbătă, 22 iunie 2024, până duminică, 8 septembrie 2024 – aceasta fiind vacanța mare.

Calendar Evaluare Națională 2024. Când susțin elevii de clasa a VIII-a Evaluarea Națională

  • 11-14 iunie - înscrierea la Evaluarea Națională;
  • 25 iunie 2024 - proba la Limba și literatura română;
  • 27 iunie 2024 - proba la Matematică;
  • 28 iunie 2024 - proba la Limba și literatura maternă;
  • 3 iulie 2024 - afișarea rezultatelor inițiale, înainte de contestații;
  • 3 iulie (orele 16.00 - 19.00) și 4 iulie (orele 08.00 - 12.00) - depunerea contestațiilor;
  • 4 - 9 iulie - soluționarea contestațiilor;
  • 9 iulie - afișarea rezultatelor finale la Evaluarea Națională 2024.

Calendar BAC 2024. Când susțin elevii de clasa a XII-a Examenul de Bacalaureat

  • 17-19 iunie 2024 - evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală la limba română, proba A;
  • 19-20 iunie 2024 - evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală la limba maternă, proba B;
  • 19-21 iunie 2024 - evaluarea competențelor digitale, proba D;
  • 25-27 iunie 2024 - evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională;
  • 1 iulie 2024 - proba scrisă la Limba și literatura maternă;
  • 2 iulie 2024 - proba obligatorie a profilului, probă scrisă;
  • 3 iulie 2024 - proba la alegere a profilului, proba scrisă;
  • 4 iulie 2024 - proba scrisă la Limba și literatura maternă.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Educație »


Setari Cookie-uri