Finantarea deficitului de cont curent nu este o problema, datorita fluxului mare al investitiilor straine directe, insa ratingurile Romaniei sunt tinute in loc de deficitul de cont curent ce continua sa se deterioreze, a aratat un raport publicat de agentia de rating Japan Credit Rating (JCR).
"Deficitul de cont curent continua sa se largeasca in urma importurilor tot mai mari", se spune in studiul JCR, semnat de analistul Toshihiko Naito. "Cererea robusta a sectorului privat a impins deficitul de cont al primelor zece luni (n.r. ale anului 2006) la 8% din PIB", au aratat analistii agentiei de evaluare a riscurilor financiare.

"Ratingurile sunt constranse de un deficit al contului curent ce se deterioreaza, ca urmare a importurilor mari, sustinute de cererea robusta a sectorului privat", a afirmat Naito. In plus, Romania se afla intr-un stadiu initial al transformarii industriale, deoarece mai mult de 30% din angajati se afla inca in industria primara, cu o productivitate extrem de mica, a mai declarat analistul JCR, potrivit NewsIn.

Japan Credit Rating estimeaza ca finantarea deficitului de cont curent al Romaniei nu starneste ingrijorari, deoarece este acoperit in buna masura din investitii straine directe si de lichiditatea externa puternica, insa analistii JCR considera ca este nevoie de intarirea politicilor fiscale si monetare pentru a atenua "cererea interna excesiva". Deficitul primelor zece luni ale lui 2006 a fost acoperit, in mare parte, de investitiile straine directe.

Pentru 2006, agentia de rating vede un deficit de cont curent de 10% din produsul intern brut (PIB), iar pentru acest an, de 10,8%. Estimarile pentru deficit de cont curent au fost micsorate fata de raportul precedent, unde agentia vedea un deficit de 10,1% din PIB pentru 2006 si de 11,1% pentru 2007. JCR estimeaza o micsorare a deficitului pana la 9,7% din PIB in 2008.

Rezervele in valuta sunt suficiente pentru a acoperi valoarea importurilor din cinci luni si jumatate. "In plus, sistemul financiar ramane sanatos pe masura nivelul creditelor neperformante este mentinut la un nivel mic, in ciuda avansului creditarii sectorului privat", a aratat raportul JCR. "Totusi, JCR considera ca amestecul actual de politici nu va fi suficient pentru a atenua cererea interna excesiva. Pentru Romania, este crucial sa intareasca politica monetara si sa mentina o politica fiscala prudenta", a precizat Naito, in ultimul raport trimestrial al agentiei nipone.

Pentru 2007, JCR vede un volum al investitiilor straine directe de 6,8% din PIB, in scadere de o valoare de 9,3%, estimata pentru finalul anului 2006. Investitiile straine directe vor ajunge la 5,2% din PIB in 2008, potrivit estimarilor JCR. In raportul precedent, publicat pe 22 noiembrie 2006, agentia nipona estima un volum al investitiilor straine directe de 6,7% din PIB pentru anul 2007.

Nivelul investitiilor straine directe in primele zece luni a ajuns la 7,9 miliarde euro sau 8,2% din PIB, se spune in raportul JCR. Deficitul de cont curent a ajuns la sfarsitul anului trecut la 9,97 miliarde euro, cu 44,8% mai mare decat la finalul lui 2005 , si a fost acoperit in proportie de 91% prin investitii straine directe, potrivit unui raport al bancii centrale a Romaniei, publicat pe 15 februarie. Deficitul contului curent a fost acoperit in proportie de aproximativ 91% prin investitii straine directe, care au fost de 9,1 miliarde euro la sfarsitul lui 2006, comparativ cu 5,2 miliarde cat erau in 2005. Produsul intern brut al Romaniei este estimat, pentru 2006, de Comisia Nationala de Prognoza, la 96,9 miliarde euro.

Banca Nationala a Romaniei a estimat ca deficitul de cont curent pentru anul 2006 a fost de aproximativ 10,5% din PIB.

Agentia de evaluare finciara nipona JCR a ridicat, pe 29 noiembrie 2006, ratingurile atribuite datoriilor pe termen lung in moneda straina de la "BBB-" la "BBB" si in lei de la "BBB" la "BBB+", ambele ratinguri avand o perspectiva stabila. "Marirea ratingurilor reflecta, in principal, potentialul ridicat de crestere al economiei Romaniei asigurata de sistemele sofisticate din domeniile politic, economic si bugetar si de o valoare substantiala de subventii pe care tara o va primi de la Uniunea Europeana dupa finalizarea procesului de aderare in ianuarie 2007", se spunea in comunicatul din noiembrie al JCR. Alte cauze care sustin marirea ratingului mai sunt micsorarea datoriei guvernului prin imbunatatirea deficitului fiscal, plata datoriilor cu fonduri din privatizari si exporturi tot mai mari pentru produse de transport si masini, au aratat analistii de la JCR.

Agentia internationala Fitch a ridicat, in data de 31 august, ratingul atasat imprumuturilor Romaniei in valute si in moneda locala si a urcat calificatul plafonului de tara la "A-", de la "BBB+", pe baza performantelor ridicate ale economiei, . Tot atunci, ratingul atribuit imprumuturilor in valuta a urcat de la "BBB minus" la "BBB", cel atasat imprumuturilor in moneda locala a fost ridicat la "BBB+" de la "BBB", amebele avand perspectiva stabila. Ratingul pe termen scurt a fost stabilita la F3.

Standard&Poor's (S&P) a confirmat, pe 5 septembrie ratingul "BBB-" pentru creditele in termen lung in valuta si "A-3" pentru creditele pe termen scurt in valuta, respectiv calificativele "BBB" pentru imprumuturile pe termen lung in moneda nationala si "A-3" pentru creditele pe termen scurt in moneda nationala. S&P a ridicat, in luna septembrie, perspectiva de rating a Romaniei, de la stabil la pozitiv, pe baza imbunatatirii reformelor structurale economice si institutionale realizate in perspectiva aderarii si a confirmat calificativele atribuite imprumuturilor pe termen scurt si lung in valuta si in lei.

Agentia de rating Moody's a anuntat, pe 6 octombrie, ca a imbunatatit ratingul pentru imprumuturile pe termen scurt si lung in valute sau moneda locala, ale Romaniei, la nivelul Baa3/P-3, cu perspectiva stabila. De asemenea, Moody's a ridicat plafonul de rating al Romaniei in ceea ce priveste obligatiunile pe termen lung in valuta straina la nivelul A1. Plafonul de rating al obligatiunilor romanesti pe termen scurt in valuta straina ramane P-1, iar cel al depozitelor bancare in valuta straina au fost imbunatatite la Baa3/P-3, cu perspectiva stabila.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri