Mulți dintre cei care își iau un credit ipotecar sunt tentați să desfășoare perioada de plată pe 30 de ani, limita maximă pe care ți-o pun băncile la dispoziție, pentru a se bucura de o rată mică. Aceștia trebuie să țină cont totuși de faptul că, la finalul celor 30 de ani vor plăti un cost aproximativ dublu (adică 100% sau chiar peste) față de cineva care a ales să facă plata în 15 ani și care, chiar dacă va avea o rată mai mare, ea nu va fi totuși dublă.

Atunci când vrei să iei un credit ipotecar sau un credit de nevoi personale, banca îți dă, de regulă, posibilitatea să îți alegi o perioadă de plată mai lungă sau mai scurtă. În cazul creditelor de nevoi personale vei avea la dispoziție între șase luni sau un an și cinci ani (și mai rar 10 ani), în timp ce pentru creditele ipotecare poți să alegi de la unu la 30 de ani.

La un credit ipotecar de la Banca Transilvania în valoare de 300.000 de lei (circa 60.000 de euro), varianta pe 30 de ani te-ar costa 215.076 lei (300.000 lei de înapoiat și costul propriu-zis al creditului, de 215.076 lei), cu o rată lunară de 1.418 lei și cu o DAE de 4.06%.

Citește și: Cât de scump este să îți cumperi o casă prin credit ipotecar în România: Topul celor mai bune oferte din piață

În schimb, aceeași sumă împrumutată de la aceeași bancă te-ar costa 99.458 de lei (excluzând suma pe care trebuie să o înapoiezi, cei 300.000 de lei luați), adică cu 115.618 lei mai puțin, cu o rată lunară de 2.207 lei și o dobândă anuală efectivă (DAE) de 4,07%. DAE reprezintă cumulul dobânzii anuale oferite de creditor cu diferitele comisioane și taxe pe care le adaugă aceștia la împrumut.

În cazul BCR, a doua cea mai mare bancă din țară, vei avea parte, la un împrumut de 300.000 de lei, de costuri de 187.084 de lei dacă alegi varianta plății în 30 de ani, cu o rată lunară de 1.350 lei și o DAE de 3,6%. Reducerea intervalului de plată la 15 ani îți va urca rata lunară la 2.147 de lei, dar îți va scădea costurile totale la 87.477 (adică o scădere de 99.607 lei a datoriei), cu DAE la 3,62%.

Aceste calcule demonstrează că un efort financiar mai mare în timpul plății creditului te va scuti atât de ani buni de plată, cât și de o sumă foarte mare pe care în mod normal ai plăti-o băncii. Principiul este valabil și când vorbim de reducerea perioadei de creditare clasice, de 30 de ani, la 17, 20 sau 22 de ani, pentru că asta înseamnă că în timpul acelei diferențe de timp (13, 10 sau opt ani) tu nu mai plătești dobândă anuală băncii.

Citește și: Vrei să te împrumuți? Topul băncilor care oferă cele mai mici dobânzi fixe la un credit de nevoi personale

Banca Costuri la plata pe 15 ani (rata lunară / cost total) Costuri la plata pe 30 de ani (rata lunară / cost total)
Banca Transilvania 2.207 lei / 99.458 lei 1.418 lei / 215.076 lei
BCR 2.147 lei / 87.477 lei 1.350 lei / 187.084 lei
BRD 2.169 lei / 91.210 lei 1.375 lei / 195.925 lei
ING 2.183 lei / 111.241 lei 1.391 lei / 237.951 lei
Raiffeisen 2.146 / 97.641 lei 1.346 lei / 206.567 lei

Sursa datelor: Simulatoarele de credite ale băncilor

Ordonarea băncilor a fost făcută după poziția lor pe țară în funcție de active (fiind vorba de primele cele mai mari cinci bănci din țară).

Dacă vrei să te împrumuți 300.000 de lei de la BRD, a treia cea mai mare bancă din România, alegerea eșalonării pe 30 de ani va însemna că vei avea costuri de 195.925 lei (afară de cei 300.000 lei de înapoiat) și o rată lunară de 1.375 lei la o DAE de 3,75 %. În schimb, scurtarea perioadei de plată la 15 ani va reduce costurile la 91.210 lei (afară de cei 300.000), urcând rata la 2.169 lei, cu DAE de 3,77%.

Un credit ipotecar de 300.000 de lei de la ING pe 30 de ani ar presupune o rată de 1.391 lei, o DAE de 4,65% și costuri totale de 237.951 de lei, fără a pune la socoteală suma ce trebuie înapoiată. La 15 ani, vei avea de plătit 111.241 lei, cu 126.710 lei mai puțin, în timp ce DAE rămâne la 4,65%.

Citește și: Credit cu dobândă fixă sau credit cu dobândă variabilă: ce să alegi

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Filip Bodoc
Filip este preocupat de feluritele tipuri de limbaj și de modul în care acestea însoțesc și determină legăturile indivizilor și ale comunităților și obișnuiește să își finalizeze observațiile scriind. Absolvent al Facultății de Istorie a Universității din București și specializat pe Relații Internaționale, el consideră că instituțiile de pe teritoriul unui stat – și mai cu seamă cele economice – sunt într-o strânsă întrepătrundere cu...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri