BCR Asigurari si-ar putea majora capitalul social

Actionarii BCR Asigurari SA ar putea decide, intr-o sedinta din 28 mai, majorarea capitalului social al societatii cu 43,75 milioane lei (13,37 milioane euro) pana la 73,75 milioane lei (22,5 milioane euro), potrivit unei convocari a AGA publicata in Monitorul Oficial.

In prezent, capitalul social al companiei de asigurari este de 30 milioane lei (9,17 milioane euro).

Daca actionarii vor aproba majorarea capitalului social, aceasta se va realiza prin emiterea unui numar de 4,375 milioane de actiuni noi cu valoarea nominala de 10 lei, care vor fi oferite spre subscriere tuturor actionarilor societatii.

Pretul de subscriere al fiecarei actiuni va fi de 16 lei, fiind alcatuit din 10 lei - valoarea nominala a actiunii - si 6 lei - prima de emisiune, se arata in convocatorul adunarii generale a actionarilor (AGA).

In cazul in care majorarea va fi aprobata, actionarii au o luna de la data publicarii hotararii AGA in Monitorul Oficial pentru a-si exercita dreptul de preferinta la subscrierea actiunilor noi emise, determinat in mod proportional cu cota detinuta la capitalul social al BCR Asigurari la data respectiva. Actionarii care si-au exercitat dreptul de preferinta in prima luna pot subscrie inca o luna pentru actiunile nesubscrise. In cazul in care vor ramane si dupa aceasta perioada actiuni nou emise nesubscrise, acestea vor fi anulate, iar capitalul social va fi majorat doar cu valoarea actiunilor subscrise si varsate in mod valabil, se arata in convocatorul AGA.

BCR Asigurari are ca principal actionar Banca Comerciala Romana (BCR), cu o participatie de 81,74%, iar restul actiunilor apartin mai multor angajati ai grupului BCR.

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »



Setari Cookie-uri