Citi a anunțat numirea Mihaelei Peneș în funcția de director trezorerie și piețe financiare pentru România și Bulgaria. Mihaela Peneș va fi responsabilă de creșterea diviziei de trezorerie și piețe financiare a Citi din cele două țări. Ea se va alătura, de asemenea, comitetelor de management ale Citi din cele două țări, sprijinind strategiile de creștere de pe ambele piețe.

Divizia de trezorerie și piețe financiare a Citi oferă soluții personalizate, analize macroeconomice precum și soluții de management al lichidităților și al riscului care sprijină strategiile de investiții și tranzacționare ale corporațiilor, instituțiilor, guvernelor, investitorilor și intermediarilor din întreaga lume.

„Fie că oferă soluții de hedging pentru fluxurile valutare, gestionează investiții internaționale sau emite opinii specializate despre dinamica pieței, echipa noastră de trezorerie și piețe financiare ajută clienții să valorifice prezența globală unică a Citi, platformele avansate de tranzacționare și suita noastră cuprinzătoare de instrumente de gestionare a riscurilor. Sunt încrezător că Mihaela Peneș va continua să dezvolte cu succes această divizie, ca un partener de top pentru corporații, investitori instituționali și guverne în îndeplinirea obiectivelor financiare din toate clasele de active și valute”, a declarat Samir Karia, directorul general al Citi România, despre numirea Mihaelei Peneș în noul rol.

Mihaela Peneș îi succede lui Grigoriy Ananiev, care a fost promovat în rolul de director trezorerie și piețe financiare pentru regiunea Europa Centrală în cadrul Citi.

Anterior, Mihaela Peneș a condus divizia de vânzări și soluții pentru instituții financiare, acoperind România, Bulgaria și alte 11 țări, un rol pe care îl va păstra.

Mihaela Peneș are aproape 20 de ani de experiență în servicii financiare. Ea face parte din echipa Citi din 2006, unde a ocupat roluri din ce în ce mai importante în servicii pentru clienți, vânzări pentru clienți instituționali și piețe financiare. Mihaela este licențiată în economie și drept, este absolventă a unui program de masterat al Doctoral School of Finance and Banking (DOFIN) din cadrul Academiei de Studii Economice București și are o certificare Chartered Financial Analyst eliberată de CFA Institute.

Sursa foto: Citi România

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri