Astfel, in primul trimestru au avut loc 25 de tranzactii, in crestere cu 79% fata de aceeasi perioada a anului anterior, cand au fost anuntate 14 tranzactii.

"In ceea ce priveste distributia pe industrii, cele mai multe tranzactii (5) au fost facute in segmentul serviciilor diversificate si productiei specializate, urmat de retail cu 4 tranzactii", arata un comunicat al casei de investitii.

Metodologia folosita de Capital Partners este cea standard, adica sunt luate in considerare exclusiv tranzactii anuntate, care sunt alocate lunii in care au fost anuntate oficial, astfel incat nu se iau in considerare zvonuri si estimari de sume neconfirmate.

Capital Partners, banca de investitii condusa de Doru Lionachescu, este singura companie independenta si locala din primele zece companii de consultanta in domeniul fuziunilor si achizitiilor (M&A), ca numar de tranzactii intermediate, potrivit unui studiu realizat de DealWatch.

Piata locala de M&A a atins anul trecut valoarea de 1,045 miliarde euro, cu 80 tranzactii anuntate, de peste 1 milion euro, potrivit Capital Partners.

“Este vizibila o dezghetare la nivelul interesului de principiu al cumparatorilor si al vanzatorilor pentru o tranzactie, incepand de prin decembrie 2009. De aici insa pana la materializarea unor tranzactii e cale destul de lunga: ma astept deci ca piata sa-si revina lent in 2010 si sper sa avem macar stagnare anul acesta, deoarece 2009 a pontat si cateva cozi de tranzactii incepute de fapt in anul euforic 2008”, declara pentru Wall-Street Doru Lionachescu (foto).

Totusi, trimestrul al patrulea din 2009 a inregistrat, dupa calculele Capital Partners, un volum de 351 milioane euro, ceea ce arata o scadere in primul trimestru din 2010 comparativ cu aceasta perioada. “Piata de M&A e puternic sezoniera (traditional, trimestrul IV al fiecarui an este de departe cel mai bun). De aceea, in analiza dinamica a noastra raportam primul trimestru din 2010 la omologul sau, primul trimestru din 2009”, explica Doru Lionachescu.

El adauga ca apetitul investitional al tuturor cumparatorilor potentiali (atat strategici, cat si fonduri de investitii) a crescut vizibil fata de 2009. "E posibil ca intr-adevar fondurile de private equity sa dinamizeze piata, avand in vedere ca multe dintre ele nu au facut tranzactii in ultimele 18 luni si resimt deja presiunea investitorilor sa plaseze banii. Deocamdata, evolutia pe primul trimestru arata mult mai bine decat prognozam – sper sa se mentina asa", spune Lionachescu.

De asemenea, Thomson Reuters a publicat ieri primul raport trimestrial din 2010 privind evolutia pietei de fuziuni si achizitii. Valoarea pietei de fuziuni si achizitii din Statele Unite s-a ridicat in primul trimestru la 573,3 miliarde de dolari, in crestere cu 20.5%, acesta fiind cel mai bun prim trimestru din 2008 incoace, arata studiul.

Activitatea de M&A din primele trei luni a inregistrat in SUA o scadere de 5% fata de al patrulea trimestru din 2009, cand au fost anuntate tranzactii in valoare de 601,5 miliarde de dolari.