XPS 13 de la Dell “Best in show” la CES, un laptop potrivit pentru oamenii de afaceri și creatorii de conținut

Era tehnologizării este echivalentul deținerii unui laptop, cu atât mai mult în condițiile muncii de acasă sau școlii online. Și pentru că piața ne oferă multe opțiuni, iată care sunt cele câteva aspecte după care ne putem ghida în alegerea unui laptop nou.

Un prim aspect este procesorul, supranumit și creierul laptopului. Numărul de nuclee și frecvența de funcționare indică nivelul de performanță al dispozitivului. Cu alte cuvinte, avem nevoie de un număr cât mai mare de nucleee.

În al doilea rând, trebuie să avem în vedere placa video, care poate fi de două feluri: integrată și dedicată. Plăcile video dedicate sunt cele rapide, potrivite pentru cei care au proiecte complexe în derulare, dar și pentru cei cărora le plac jocurile. Cât despre cea integrată, aceasta este potrivită unor activități obișnuite de birou.

Un al treilea element de care trebuie să ținem cont este memoria RAM, care poate fi și de 32 GB. Laptopurile necesare activităților zilnice au, de regulă, 4 sau 8 GB RAM. Așa cum ne imaginăm, o memorie mai mare înseamnă o funcționare mai rapidă a laptopului.

În al patrulea rând, să nu uităm de hard-disk. Acesta este de două feluri: convențional sau de tip SSD. Ceea ce ne interesează pe noi este un hard-disk de tip SDD, deoarece ajută la rapiditatea comenzilor laptopului, dar și pentru că funcționează fără zgomot.

Display-ul este și el un punct de referință. În funcție de ceea ce avem nevoie, ne putem orienta către o diagonală mai mică, între 11-13 inch, sau către una mai mare, de 17,3 inch. Cât despre rezoluție, cea recomandată este Full HD (1.920 x 1.080 pixeli).

Nu în ultimul rând, o decizie dificilă apare la nivelul brandului. Așa cum am menționat mai sus, piața tehnologică este una foarte ofertantă.

Spre exemplu, cei de la Dell propun modelul XPS 13 Ultrabook, cu Windows 10 obligatoriu punctat, pentru vizibilitate Microsoft. XPS 13 este un laptop potrivit pentru mediul de afaceri, dar și pentru creatorii de conținut.

Procesor, placă video și hard-disk

XPS 13 Ultrabook nu este un laptop pentru jocuri, însă caracteristicile acestuia pot ajuta un împătimit al jocurilor pe calculator. Procesoarele Intel® Core™ i5 sau i7 din a doua generaţie şi placa grafică Intel® HD 30001 oferă un timp foarte rapid de răspuns.

Sistemul pornește în doar câteva secunde cu ajutorul unităţilor SSD şi al tehnologiei Intel® Rapid Start.

În plus, vine preinstalat cu sistemul de operare Windows 10 Home, dar și alte câteva programe, printre care Skype Premium sau McAfee Anti-Virus.

Caracteristicile display-ului

XPS 13 Ultrabook are doar 6 mm în cel mai subţire punct al său (18 mm în cel mai gros punct al său) şi este prevăzut cu un afişaj HD de 33,782 cm (13,3 inchi), încorporat într-o structură similară cu cea a unui laptop de 11 inchi.

Un laptop ușor de transportat

Pentru că munca de birou nu se termină întotdeauna la birou, XPS 13 Ultrabook este un dispozitiv ușor de transportat. Designul modern vine la pachet cu o greutate de puțin peste 1 kilogram.

Greutatea mai poate varia, însă, în funcţie de configuraţie şi de variaţiile procesului de fabricaţie.

În plus, construcţia din aluminiu prelucrat şi fibră de carbon îi conferă o oarecare duritate. Capacul de sus este tăiat dintr-o singură bucată de aluminiu, pentru a asigura rezistenţă acolo unde este nevoie, iar baza din fibră de carbon este la fel de rezistentă ca şi o bază din aluminiu, însă mai rece la atingere şi mai uşoară.

Afişajul, proiectat pentru un grad ridicat de strălucire, este dotat cu un ecran fără cadru din sticlă Gorilla®.

De asemenea, laptopul vine și cu două porturi USB Type-C, intrare jack și un cititor de carduri micro SD. Iar prin caracteristica Intel® Smart Connect calendarul, e-mailurile şi multe altele rămân permanent actualizate, chiar şi în modul repaus.

Un plus de securitate

Pentru că cu toții avem un coleg mai curios, XPS 13 Ultrabook vine la pachet cu Windows Hello și Cortana.

Cu alte cuvinte, butonul de power devine cititor de amprente, iar camera poate fi folosită pentru recunoaștere facială, totul pentru o securitate în plus a device-ului.

În plus, este de menționat și faptul că prin Dell Mobile Connect pot fi integrate funcțiile telefonului direct la laptop (iOS sau Android). Astfel că pot fi utilizate direct de pe laptop funcțiile de apelare, mesagerie, notițe etc.

Dell nu uită de mediul înconjurător

În afară de caracteristicile tehnice, Dell nu uită de mediul înconjurător și vine cu o suită de elemente de sustenabilitate, sub egida Eco Wise, după cum urmează:

  • Contribuie la salvarea oceanelor: premiate la CES® 2018 Best of Innovation Awards, tăvile de ambalare negre sunt gândite pentru reciclare. 25% la sută din material constă din materiale plastice oceanice colectate din zonele de coastă, în timp ce restul de 75% este alcătuit din alte materiale plastice reciclate.
  • Eficient energetic: XPS 13 2-in-1 este certificat ENERGY STAR®.
  • Materiale mai sigure: nu conține materiale precum cadmiu, plumb, mercur și unii ftalați și este, de asemenea, înregistrat EPEAT® și fără BFR / PVC.
  • Reciclare ușoară: 90% din componentele laptopului pot fi ușor reciclate sau refolosite, iar tăvile de ambalare din bambus alb sunt 100% reciclabile.

Articolul face parte din campania „XPS - Best in Show” susținută de Dell. XPS a fost catalogat în cadrul CES2020 drept „Best in show” – cel mai bun laptop de 13’’ în categoria sa. XPS susține performanța, provocarea status quo-ului și depășirea limitelor, pentru a livra cea mai bună calitate în afaceri, dar și în viața de zi cu zi.

Sursa foto: Dell
Setari Cookie-uri