România are mai multe SIM-uri decât locuitori, arată un raport al Autorității pentru Comunicații. De asemenea, trei sferturi dintre gospodării aveau internet fix, la finalul anului trecut, penetrarea ajungând la 64% chiar și în mediul rural.

În a doua jumătate a lui 2021 a fost depăşit pragul de 6 milioane conexiuni la internetul fix, ceea ce înseamnă că trei sferturi din gospodării beneficiau de internet fix, la finalul anului. Din cele 410.000 conexiuni noi în 2021, activarea a 250.000 conexiuni în rural a dus penetrarea la 64% din gospodării, comparativ cu 81% în urban, conform raportului de date statistice pentru anul 2021, publicat astăzi de ANCOM.

Raportul mai indică o creștere de 32% a traficului de internet mobil, în timp ce traficul de internet fix a înregistrat o creștere de 16%.

Citește și: Retelele de internet din Bucuresti, mai stabile decat in Olanda

Internet fix

Existau 6,1 milioane de conexiuni la internet fix la sfârșitul anului 2021 (+7% anual), dintre care 85% (adică 5,2 milioane, în creștere anuală cu 15%) reprezentau conexiuni de foarte mare viteză (peste 100 Mbps). În mediul rural, creșterea conexiunilor de foarte mare viteză a fost de 35%.

Traficul mediu lunar de internet fix/locuitor a fost de 52 GB/lună;

În funcție de numărul de conexiuni la internet fix înregistrate la sfârșitul anului 2021, RCS&RDS avea o cotă de piață de 63%, grupul Orange (Orange împreună cu fostul Telekom fix și NextGen) 23%, ceilalți furnizori însumând 14%.

Statistic: Share of daily internet users in Romania from 2014 to 2021 | Statista
Find more statistics at Statista

Internet mobil

La finalul lui 2021 existau 21,2 milioane de conexiuni active la internet mobil (+4%), 74% dintre acestea fiind conexiuni 4G sau 5G (15,6 milioane, în creştere cu 15%).
Traficul de internet mobil a ajuns la 1,5 mii PB, în creştere cu 32% față de 2020, astfel că traficul mediu a ajuns la 6,5 GB/lună/locuitor.

În funcție de numărul de conexiuni active la internet mobil de la finalul anului 2021, grupul Orange avea o cotă de piață de 43%, Vodafone 24%, ceilalți furnizori însumând 33%.

Telefonie mobilă

La finalul anului trecut erau 22,9 milioane de cartele SIM active de telefonie mobilă, dintre care 62% pe bază de abonament și 38% pe bază de cartele preplătite.

Traficul mediu de telefonie mobilă efectuat de un locuitor a fost de 4 ore și 57 minute/lună, respectiv de 23 SMS-uri/lună.

În funcție de numărul de cartele SIM active la sfârșitul anului 2021, grupul Orange avea o cotă de piață de 41%, Vodafone 29%, ceilalți furnizori însumând 30%.

Citește și: Un român a sunat de 22.000 de ori la 112 anul acesta

Televiziune

7,8 milioane de abonamente la servicii TV, tot mai mulţi abonaţi înlocuind serviciile prin satelit/DTH (-17%, până la un total de 1,5 milioane) cu cele prin cablu (+6%, până la un total de 6,2 milioane).

În funcție de numărul total de abonați de la finalul anului 2021, RCS&RDS avea o cotă de piață de 65%, grupul Orange 19%, ceilalți furnizori însumând 16%.

Statistic: Share of daily internet users in Romania according to age from 2014 to 2020 | Statista
Find more statistics at Statista

Venituri din sectorul telecom

Veniturile din furnizarea de rețele și servicii de comunicații electronice au înregistrat o creștere anuală de 2%, depăşind 17 miliarde de lei (3,5 miliarde de euro), cu o pondere în PIB de 1,45%.

Telefonia mobilă a generat 36% din totalul veniturilor telecom, internetul (fix și mobil) 33%, segmentul de retransmisie a programelor TV 15%, celelalte servicii însumând 16%. În medie, venitul lunar din sectorul telecom a fost de 74 lei per locuitor, cu 2 lei mai mult decât media din 2020.

În funcție de veniturile obținute în 2021 din rețele și servicii de comunicații electronice, grupul Orange avea o cotă de piață de 40%, Vodafone 24%, RCS&RDS 22%, ceilalți furnizori însumând 14%.

Sursa foto: Thomas Jensen / Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri