Platforma TikTok ar putea fi interzisă în Uniunea Europeană dacă nu îşi accelerează până în septembrie eforturile de a respecta legislaţia UE, l-a anunţat, joi, pe şeful companiei comisarul european pentru piaţă internă, Thierry Breton.

TikTok trebuie să se alinieze la Legea privind serviciile digitale (DSA) cu mult înainte de termenul limită (1 septembrie), l-a informat oficialul UE pe directorul companiei chineze.

Ce este DSA, legea pe care trebuie să o respecte TikTok

Legea privind serviciile digitale (DSA) impune o listă lungă de reguli pentru platforme, în special în materie de luptă împotriva dezinformării, a discursurilor bazate pe ură şi a utilizării de date sensibile, precum şi în privinţa obligaţiilor de transparenţă.

"Nu vom ezita să adoptăm întreaga gamă de sancţiuni pentru a ne proteja cetăţenii, dacă auditurile nu arată respectarea deplină a legislaţiei", a declarat Breton.

TikTok a răspuns că va respecta DSA şi, de asemenea, a subliniat eforturile sale de a respecta întreaga legislaţia UE, inclusiv reglementările GDPR şi Codul de bune practici privind dezinformarea.

"Siguranţa utilizatorilor noştri este extrem de importantă", a scris într-un mesaj pe Twitter, Caroline Greer, director de politici public la TikTok.

Comisarul european amenință TikTok

"Cu cât audienţa are o vârstă mai mică, cu atât este mai mare responsabilitatea. Nu este acceptabil ca în spatele unor dispozitive aparent inofensive şi amuzante, utilizatorii au nevoie de doar câteva secunde pentru a accesa conţinut nociv, care uneori ameninţă viaţa", a spus Breton. "DSA include sancţiuni descurajatoare, inclusiv interzicerea în UE în cazul unor încălcării repetate severe care ameninţă viaţa sau siguranţa oamenilor".

Ulterior, Breton a postat pe blogul său un text ce pare o amenințare voalată la adresa TikTok. ”Ne temem că datele colectate de aceste platforme pot fi folosite pentru avantaje politice sau economice de alte guverne”, a scris el, potrivit Bloomberg. Breton a precizat că platformele nu vor fi interzise în mod arbitrar, dar că se va acționa cu mai multă vigilență, mai ales că unele dintre aceste rețele sociale sunt ”lupi în blană de oaie”.

Cum se apără TikTok

Presiunile au crescut asupra TikTok, după ce a recunoscut luna trecută că unii dintre angajaţii săi au accesat inadecvat datele de utilizator TikTok a doi jurnalişti, pentru a încerca să identifice sursa informaţiilor dezvăluite de presă.

Săptămâna trecută, directorul general al TikTok, Shou Zi Chew, s-a întâlnit la Bruxelles cu oficiali UE, inclusiv cu Margrethe Vestager, comisarul european pentru concurenţă şi vicepreşedinte executiv pentru o Europă pregătită pentru era digitală.

Şeful TikTok a încercat să reasigure UE că va respecta reglementările blocului comunitar şi angajamentele privind viaţa privată şi siguranţa copiiilor.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri