Acum mai bine de un deceniu, femeile în IT erau mai degrabă prezențe izolate și discrete, chiar pretext de glume pentru TimesNewRoman. Discutăm despre cum s-a schimbat situația între timp și cum împacă femeile, în 2023, viața personală cu cea profesională în acest sector cu două specialiste dintr-o companie de top: Amalia Iuhasz-Varduca - Head of Technology Business Services Capgemini Romania – și Izabella Banu, Team Manager - Product Data Management (Industrial Operations).

Drumul spre IT

Cum au ajuns să lucreze în IT? ”Domeniul IT m-a chemat, cumva, dar am avut parte și de îndrumare”, spune Amalia Iuhasz-Varduca. A ales Facultatea de Cibernetică pentru că tatăl ei profesa în zona de IT, iar apoi a urmat un masterat de management al proiectelor fiindcă de mică îi plăcea să organizeze serbări școlare și să aibă un program de activitate bine structurat.

Provocări apar întotdeauna, afirmă ea, nu neapărat legat de discriminări de gen. Una dintre primele provocări a fost aceea de a gestiona un rol de junior project manager, după ce a terminat practica. ”Pentru a coordona un proiect ai nevoie de o anumită autoritate, care are la bază cunoștințe, abilități pe care le dobândești pe parcurs, lucru care evident, îmi lipseau la acel moment. Recunosc că nu a fost ușor să câștig cumva credibilitatea colegilor și echipelor, pentru că nici eu nu aveam încă încredere în mine, necunoscându-mi încă potențialul”, explică Amalia Iuhasz-Varduca (foto jos).

Izabella Banu a ales, inițial, o carieră în Finanțe-Bănci, dar a ajuns să lucreze într-o funcție de support în sectorul automotive, unde a descoperit și atracția către acest domeniu, mai ales că vine dintr-o familie de ingineri. Provocări, confirmă și ea, sunt tot timpul, dar le vede drept pârghia pentru o dezvoltare continuă. Una dintre marile provocări, consideră Izabella, a fost schimbarea perceptiei celorlalți vizavi de noul ei domeniu de interes – Ingineria Tehnologică - și întoarcerea pe băncile facultății”

Ambele spun însă că într-o companie mare, precum Capgemini, cultura organizațională le-a ajutat să se acomodeze rapid - și să și avanseze rapid.

Un domeniu cu șanse egale pentru femei și bărbați

Au fost privite altfel din cauza prejudecăților legate de femei în IT? Amalia Iuhasz-Varduca spune că nu s-a lovit de o astfel de situație și că IT-ul e un domeniu la fel de deschis pentru femei și pentru bărbați.

”Doi dintre mentorii mei sunt femei, iar persoana care a crezut în mine și m-a promovat într-o funcție de conducere este un bărbat”, declară ea. ”Dar cred că nu trebuie să uităm totuși că pe plan psihologic suntem diferiți. Nu degeaba se spune că bărbații vin de pe Marte, femeile de pe Venus și cred că dacă acceptăm lucrul acesta, cumva ne va fi mai ușor în anumite interacțiuni, să ne înțelegem mai bine interlocutorul”.

Izabella Banu consideră că aceste prejudecăți s-au redus semnificativ în ultima perioadă în domeniul IT. În facultate, își amintește ea, erau 3 fete și 20 de băieți în grupă, iar băieții lucrau deja în IT sau în automotive. ”Așa că eu mi-am propus să-mi suflet mânecile și să lucrez de două ori cât lucrează ei. În schimb, am avut foarte multă susținere din partea profesorilor, nu am simțit nicio clipă că aș fi intrusă într-o lume a bărbaților și așa am ajuns să mă identific cu acest domeniu.”

”Femeile au fost dintotdeauna puternice, doar că acum devin mult mai curajoase și dobândesc o stimă de sine ridicată”, spune Izabella.

Programe ca Women in Capgemini Engineering aduc un dinamism și echilibrează balanța femei versus bărbați în IT.

Programul în sine, în cadrul căruia Izabella este Ambasadoare, are două laturi: pe de o parte susține femeile în orientarea către domeniul ingineriei printr-o colaborare cu universitățile tehnice, iar în viitor, chiar și cu liceele. Pe de altă parte, încurajează femeile care deja lucrează în acest domeniu să se dezvolte mai departe și să-și definească un mindset corespunzător unei cariere de leadership.

Munca online, o oportunitate pentru femei

Introducerea modului de lucru online în pandemie a încurajat flexibilitatea și a sporit oportunitățile femeilor. ”Mi-a permis să stau mai mult cu familia”, spune Amalia Iuhasz-Varduca. ”Este unul dintre cele mai apreciate beneficii, și nu doar de către mame.”

”Mi-am propus să mă perfecționez mereu ca să îmbin cele două sfere, cea privată și cea legată de job într-o sinergie cât mai bună”, spune și Izabella Banu. Iar din această îmbinare s-au conturat multe abilități care o definesc și în profesional: răbdare, prioritizare, comunicare, planificare. De asemenea, pentru un focus eficient, cheia este o deconectare pe măsură, afirmă ea.

Nu e ușor să faci față cu brio ambelor vieți – personală și profesională – spune Amalia Iuhasz-Varduca, dar este esențial să prioritizezi și să poți fi adaptabil totodată.

Empatia, calitatea de bază

Există anumite calități sau abilități feminine care le-au ajutat să aibă succes în carieră? În primul rând, empatia. ”Empatia este o trăsătură de bază a femeilor în general, iar în opinia mea aceasta poate veni în sprijinul unui lider sau manager de echipă, pentru a facilita o mai bună comunicare cu membrii echipei”, susține Amalia Iuhasz-Varduca. De asemenea, răbdarea și transparența, completează Izabella Banu. ”Fiind femeie, sunt și orientată către oameni, către a găsi soluția cea mai bună, win-win, de ambele părți”. Puterea de a motiva oamenii, dar și orientarea pe rezultate, sunt și ele extrem de importante.

Cum a decurs luna martie, cu mărțișoare, bomboane și urări? ”Eu cred că unele tradiții nu se demodează niciodată, indiferent că vorbim de oferirea unei flori sau unei bomboane”, spune Izabella Banu.

Sursa foto: Capgemini Romania

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Radu Pircă
Radu Pircă a lucrat în presa scrisă, online, TV și radio la ProTV, Cotidianul, stirileprotv.ro, ProFM, Jurnalul și Cultura, printre altele. A ținut seminarii de istoria gândirii politice și istorie politică și a publicat articole de istorie în România și Franța. Este absolvent de Științe Politice, în cadrul SNSPA.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri