O decizie luată recent și publicată în Monitorul Oficial nr. 664 arată că Guvernul României a autorizat compania chineză Lenovo, cu sediul în Beijing, să participe la rețeaua 5G din România. Acordul dat este neașteptat, deoarece vine în condițiile în care țara noastră are din 2021 o lege care la momentul publicării s-a vehiculat că a fost special gândită pentru a evita accesul companiilor chineze, având în vedere că transpunea în legislație un memorandum semnat de România cu SUA.

Legea 163 din 11 iunie 2021 menționează la articolul 1 că „are drept scop adoptarea unor măsuri referitoare la autorizarea producătorilor de tehnologii, echipamente și programe software utilizate în cadrul infrastructurilor informatice și de comunicații de interes național, precum și în rețelele de comunicații electronice prin intermediul cărora se asigură servicii de comunicații electronice de tip 5G, denumite în continuare rețele 5G, în vederea prevenirii, contracarării și eliminării riscurilor, amenințărilor și vulnerabilităților la adresa securității naționale și apărării țării.”.

Legea aceasta transpune memorandumul încheiat de SUA cu România, similar cu cel încheiat de americani cu Polonia, venit într-un context în care SUA încerca să elimine companiile chineze din proiectele de construire a rețelelor 5G din mai multe țări.

Conform G4Media, decizia de autorizare a Lenovo a fost semnată de premierul Marcel Ciolacu și se bazează pe un aviz conform al Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), organism condus de președintele Klaus Iohannis. De altfel, chiar legea menționată mai sus menționează că „autorizarea prevăzută la alin. (1) se acordă, prin decizie a prim-ministrului, pe baza avizului conform al Consiliului Suprem de Apărare a Țării, denumit în continuare CSAT, în termen de 4 luni de la data solicitării”.

„Se acordă LENOVO GLOBAL TECHNOLOGY HK LIMITED autorizarea privind utilizarea echipamentelor de infrastructură 5G, în condițiile în care tehnologiile, echipamentele sau produsele software comercializate sub numele sau marca sa provin de la operatori economici avizați în temeiul Legii nr. 163/2021 privind adoptarea unor măsuri referitoare la infrastructuri informatice și de comunicații de interes național și condițiile implementării rețelelor 5G”, se arată în decizia publicată în Monitorul Oficial AICI, privind autorizarea companiei Lenovo pentru a participa la rețeaua 5G.

Sursa foto: sutadimages / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri