Patru dintre serviciile de stare civilă - naştere, căsătorie, divorţ şi deces - vor fi la un click distanţă, a afirmat, miercuri, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării Bogdan Ivan.

"Asta datorită datorită primului proiect de anvergură în dezvoltarea serviciilor de e-guvernare, finalizat de Ministerul Afacerilor Interne, alături de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Autoritatea pentru Digitalizarea României şi Serviciul de Telecomunicaţii. Proiectul SIIEASC se încheie azi, însă el este fundamental parteneriatului de lungă durată între MCID şi MAI, pentru care îi mulţumesc domnului viceprim-ministru şi ministru al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu. Acest parteneriat va face viaţa românilor din ţară şi din diaspora mai uşoară. Din datele noastre, MAI gestionează cele mai accesate evenimente de viaţă de către români. Patru dintre ele - naşterea, căsătoria, divorţul şi decesul - au fost digitalizate prin acest proiect", a scris ministrul pe Facebook.

Potrivit acestuia, au fost transpuse în format digital peste 68 de milioane de acte de stare civilă, emise în ultimii 100 de ani.

"Serviciile publice digitale sunt viitorul administraţiei din România, iar paşii pe care îi avem de făcut sunt clari. Digitizarea documentelor, optimizarea fluxurilor de lucru, interconectarea bazelor de date şi livrarea de servicii publice electronice vor aduce administraţia aproape de fiecare român!", a adăugat Bogdan Ivan.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri