Se spune că este nevoie de o lună ca un obicei să se instaleze și ani pentru a-l repeta suficient de mult încât să intre adânc în memorie. Aceste obiceiuri, indiferent dacă sunt constructive sau nesănătoase, sunt cele care ne dictează alegerile, deci, prin urmare, ne influențează viața. Dar dacă obiceiurile noastre ne împiedică în mod activ să fim cele mai bune versiuni ale noastre? Ei bine, răspunsul nu poate decât unul singur: să le lăsăm în urmă!

La An Nou, rezoluții noi și obiective noi. Dar câți dintre noi se gândesc să schimbe și modul în care se comportă în comunitățile din care facem parte? Iată ce obiceiuri proaste formate la job trebuie lăsate în urmă.

1. Să faci mereu pe plac altora

Unul dintre cei mai mari factori care îi împiedică pe oameni să aibă o carieră ideală este să țină prea mult cont de reacțiile pe care oamenii le au față de ei (sau people-pleaser, termenul din engleză cu care probabil ești familiarizat). Acest lucru duce la satisfacerea constantă a nevoilor celorlalți în detrimentul confortului și limitelor lor. Acest lucru este dăunător și ține constant oamenii în niște proiecții imaginare. Să faci mereu pe plan oamenilor este un obicei negativ și este deosebit de dăunător la locul de muncă, scrie forbes.com.

Potrivit Berkeley Well-Being Institute, diferența dintre a le face mereu pe plac oamenilor și pur și simplu a fi de ajutor este că primul este mai preocupat de rezultatul așteptat, în timp ce al doilea nu. Oamenii care fac pe plac altora tind să cultive o atitudine de „băiat drăguț”, în care se simt îndreptățiți la favoruri doar pentru că sunt „drăguți”. Dacă vrei ca șeful tău să te vadă așa cum ești cu adevărat și vrei să-ți vadă valoarea pe care o aduci, renunță la acest obicei.

2. Să spui „da”, când, de fapt, vrei să spui „nu”

Indiferent dacă acoperi tura unui prieten sau îți asumi o sarcină suplimentară de muncă în weekend, să spui „nu” te poate face să te simți ca un trădător. Simți pur și simplu că trădezi încrederea cuiva în tine sau încrederea șefului tău în tine. Însă să ajungi mereu să spui „da” la tot și toate când ești la job poate ajunge să fie cel puțin stresant dacă nu extenuant și te poate duce la pierderea respectului de sine.

5 obiceiuri dăunătoare de la locul de muncă pe care să le lași în urmă în 2023Sursa foto: Unsplash

3. Să spui bârfe ca să te integrezi în echipă

Bârfa este ușor de împletit în discuții fără sens la prânz sau la cafea. Dar ceea ce face acest obicei extrem de dăunător este atunci când răspândirea zvonurilor devine o parte constantă a interacțiunilor tale la locul de muncă. Discuția cu colegii este nuanțată de o părtinire distorsionată, care poate compromite încrederea și capacitatea ta de a lucra bine cu anumiți oameni din echipa ta.

Bârfele îți pot ruina relațiile viitoare la locul de muncă, mai ales dacă ești nou, iar când ajung la persoanele nepotrivite, acestea pot duce chiar la concedieri ulterioare. Nu merită să-ți pierzi locul de muncă și reputația, așa că cel mai bine este să ții lucrurile pentru tine.

4. Să muncești până la epuizare

Deși multe rețele sociale cultivă ideea de muncă la turații maxime ca fiind soluția pentru un trai așa cum ți-l dorești și pentru o carieră de vis, adevărul e ușor diferit. Dacă muncești constant până ajungi la epuizare, clar nu va fi în folosul tău. Un studiu publicat de Harvard Medical School spune că oamenii care lucrează până la 50-55 de ore pe săptămână sunt mai predispuși la atacuri de cord, diabet, obezitate și boli abdominale.

5 obiceiuri dăunătoare de la locul de muncă pe care să le lași în urmă în 2023Sursa foto: Pexels

Pe lângă factorii de sănătate, suprasolicitarea duce, de asemenea, la o calitate compromisă a muncii. Atunci când nu te simți 100% apt să lucrezi, sunt șanse ca rezultatele să nu fie 100% așa cum ți se dorești. Iar mai mult decât atât, a-ți risca sănătatea pentru a respecta un termen limită pur și simplu nu merită, așa că lasă acest obicei în urmă în 2023.

5. Să ai în continuare toleranță pentru un șef rău

Un șef rău poate însemna fie o persoană meschină, fie geloasă, fie complet abuzivă. Tolerarea comportamentului lor îi poate face pe alții să creadă că acest lucru este în regulă, ceea ce deschide un întreg ciclu de agresiune la locul de muncă și un mediu de lucru nesănătos. Un astfel de șef îți fură puterea și te face să te îndoiești de valoarea ta de sine.

5 obiceiuri dăunătoare de la locul de muncă pe care să le lași în urmă în 2023Sursa foto: Shutterstock

Primul pas este să oferi feedback într-o manieră profesionistă și respectuoasă, pentru a te asigura că tu și managerul tău sunteți pe aceeași lungime de undă. Dar dacă acțiunile și comportamentul acestuia continuă fără semne de îmbunătățire, atunci cel mai bine este, adesea, să găsești o altă echipă în care să te integrezi sau chiar un alt loc de muncă. Să suporți cât de mult poți un asemenea mediu toxic la locul de muncă poate fi, până la un punct singura opțiune pe care o ai (fie pentru că ai nevoie de experiență sau fie pentru că salariul este unul satisfăcător), însă, dacă uiți în ansamblu, soluții sunt și pot apărea. Sănătatea ta mintală valorează mai mult decât orice salariu.

Acum că știi ce să lași în urmă în 2023, depinde de tine să acționezi în 2024. Obiceiurile pot fi greu de dezvoltat, dar cu practică, consecvență și răbdare suplimentară cu tine însuți, nimic nu este imposibil.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri