În contextul unei lumi tot mai digitalizate și în continuă schimbare, este important să dezvoltăm instrumente care să ne ajute să ținem pasul cu ritmul rapid de dezvoltare și noile tendințe în tehnologie. SoftServe, una dintre cele mai importante companii globale de consultanță IT, a prezentat patru noi demonstrații care descriu beneficiile tehnologiei Generative AI (GenAI) și ale metaversului industrial la conferința globală de inteligență artificială NVIDIA GTC. Din echipa care a dezvoltat demo-urile fac parte și 2 ingineri din SoftServe România.

Cele patru demo-uri prezentate de SoftServe - WarehouseSim, Simulation First, Industrial Copilot și Gen – au fost create folosind tehnologiile NVIDIA, cu scopul de a oferi exemple practice privind felul în care ar putea fi adoptate tehnologii avansate precum GenAI, gemeni digitali (digital twin), robotică și simulări în business.

"Toate cele patru demonstrații ale SoftServe au folosit tehnologii de ultimă generație pentru a rezolva problemele de business din viața reală, de la creșterea eficienței echipei și accelerarea timpului de lansare pe piață în sectorul industrial până la crearea de experiențe unice pentru clienți", a declarat Taras Bachynskyi, vicepreședinte al departamentului de tehnologie al SoftServe. "Scopul nostru a fost să demonstrăm capacitățile NVIDIA® Omniverse™, NVIDIA NeMo™, NVIDIA Riva și alte tehnologii avansate într-un mod foarte intuitiv și atractiv, care să impulsioneze o adoptare mai rapidă. Prin utilizarea unui limbajul natural și a realității extinse în interacțiune cu metaversul industrial sau cu asistenții digitali din demonstrațiile noastre, participanții la GTC au experimentat schimbările inovatoare care vor deveni în curând realitate."

SoftServe este partener NVIDIA de circa 4 ani. SoftServe a fost distinsă anul trecut cu recunoașterea “Outstanding Impact Partner of the Year” de către NVIDIA pentru contribuția sa remarcabilă în multiple arii de expertiză, inclusiv soluții de realitate virtuală și augmentată.

SoftServe WarehouseSim

Prima demonstrație a SoftServe din cadrul conferinței a fost WarehouseSim, un geamăn digital care permite utilizatorilor să construiască, să opereze și să reproiecteze un depozit într-un mediu virtual înainte de implementarea efectivă.

Simulările industriale din metavers ajută la testarea și examinarea schimbărilor care pot avea un impact asupra operațiunilor sau care pot duce la costuri neașteptate. În cadrul demonstrației SoftServe, utilizatorii au putut plasa într-un mediu virtual elemente specifice, cum ar fi rafturi, docuri, transportoare, stivuitoare și roboți mobili autonomi (AMR), pentru a evalua randamentul sau pentru a identifica eventualele blocaje. Aceleași tehnologii și aceeași abordare pot fi aplicate și în alte domenii, cum ar fi planificarea fabricilor în sectoarele de producție și auto.

SoftServe Simulation First

La următoarea demonstrație, intitulată SoftServe Simulation First, s-a prezentat un tip de fermă verticală, iar în prim plan au fost roboții, cu care participanții au putut interacționa prin intermediul simulărilor. Printr-o astfel de soluție, utilizatorii pot reduce semnificativ costurile și iterațiile fizice asociate soluțiilor de robotică și automatizare avansată, facilitând teste mai sigure, implementare rapidă, depanare avansată, optimizare sporită și creșterea eficienței. Demonstrația fotorealistă prezintă medii scalabile, redându-le cu precizie, și subliniază importanța dezvoltării și instruirii roboților personalizați în diversele industrii.

SoftServe GenAI Industrial Copilot

SoftServe GenAI Industrial Copilot utilizează cunoștințele ample ale unor modele de limbaj extins (LLM) în procesele de fabricație și producție pentru a oferi suport, sfaturi și îndrumări lucrătorilor fizici. Prin folosirea Gen AI, utilizatorii primesc instrucțiuni detaliate și informații generate automat, ce permit navigarea rapidă prin înregistrări sau manualele echipamentelor, procedurilor etc. Demonstrația SoftServe a ilustrat o abordare mai progresivă pentru procesele de mentenanță și strategii pentru identificarea originii problemelor și îmbunătățirea eficienței generale a echipamentelor (OEE).

Gen, SoftServe Gen AI Assistant

Ultimul demo, "Gen", asistentul Gen AI de la SoftServe, este un asistent virtual pentru clienți și un concierge digital. Gen creează atât experiențe de asistență personalizate pentru clienți, cât și integrare și educație generală despre o organizație. Reprezentând evoluția chatbots, Gen oferă o experiență mai atrăgătoare pentru clienți, prin utilizarea unui limbaj mai dezvoltat, datorită unor tehnologii de ultimă generație folosite pentru gestionarea dialogului, cu scopul de a îmbunătăți fluxul conversației. Concierge-ul digital poate asista utilizatorii online sau în locații fizice, extinzând raza de acțiune a companiei și serviciile oferite.
Tehnologiile NVIDIA - inclusiv NVIDIA Omniverse™, NVIDIA Isaac Sim™, NVIDIA AI Enterprise, care cuprinde NeMo, Riva și NVIDIA Triton Inference Server™ - formează nucleul demonstrațiilor SoftServe.
Pentru a completa cele patru demo-uri, specialiștii din cadrul SoftServe au prezentat cele mai noi tendințe din tehnologie și felul în care ar putea fi implementate în business în cadrul a cinci sesiuni informative derulate în timpul conferinței GTC, reprezentativă pentru evoluția peisajului tehnologic contemporan.

Mai multe informații despre companie și job-urile disponibile în echipa din România găsiți aici.

Material susținut de SoftServe.

Sursa foto: SoftServe

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri