Echipa de robotică AICitizen a Colegiului "Alexandru Ioan Cuza" din Focşani a câştigat campionatul mondial de robotică First Tech Challenge, care s-a desfăşurat în perioada 17 - 20 aprilie, la Houston, în Statele Unite ale Americii, a anunţat coordonatorul echipei, profesorul Tiberiu Oprea.

Echipa focşăneană a ajuns în finală în alianţă cu alte două echipe, The Clueless din San Diego şi California şi Texpand din CapeTown, South Africa, AICitizen fiind echipa Căpitan.

Tot în finală a ajuns şi o altă echipă din România, Ro2D2 din Ploieşti, care a a făcut alianţă cu RoboKings Aurum din Sunshine Coast, Australia şi Hawk - Richmond Hill, Ontario, Canada, ploieştenii fiind, de asemenea, echipa Căpitan a alianţei.

Alianţa celor de la AICitizen a câştigat cu scorul de 400 la 374.




Echipa AICitizen este formată din 12 elevi, Irina Curcă, Elisa Elena Baciu, Petru Stoica, Raul Ştefan Buşilă, Marius Bogdan Hanu, Rami Stănilă, Cosmin Daniel Lupu, Călin Matei Sandu, Ştefania Găină, Rareş Costin Constantinescu, Bianca Maria Gorgan şi Tudor Deian Bernovici, coordonaţi de profesorul Tiberiu Oprea.

La campionatul mondial de robotică First Tech Challenge din SUA au participat peste 200 dintre cele mai bune echipe de robotică din lume.

Sursa foto: AICitizens Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri