Un recent raport comandat de Comisia Europeană evaluează consecințele schimbării climei asupra turismului. Nu toate țările europene vor suferi la fel, dar România va fi printre perdante, susțin autorii studiului.

Cercetătorii care au realizat raportul privind ”Impactul regional al schimbărilor climatice asupra cererii în sectorul european al turismului” spun că datele colectate în ultimii ani arată un impact masiv asupra regiunilor de coastă și mai ales asupra celor din sudul Europei. Dimpotrivă, nordul continentului va beneficia de încălzirea globală și fluxurile de turiști vor fi redirecționate dintre zona meridională spre cea septentrională. De asemenea, cererea de vacanțe va fi tot mai scăzută vara și va crește, în schimb, iarna și primăvara.

Schimbările ar putea fi dramatice. De pildă, regiunile de coastă din sudul Europei ar putea pierde 10% din turiști dacă temperaturile cresc cu 4 grade față de mediile înregistrate în 2019. Iar în iulie, cea mai caldă lună, numărul de turiști (mai precis, de înnoptări) la nivelul întregii Uniuni Europene s-ar putea reduce cu aproape 6%.

Aprilie va deveni noul iulie

România va fi printre perdante, estimează experții Comisiei Europene, în vreme ce Europa centrală și nordică vor deveni tot mai atractive. 52 de regiuni europene din Bulgaria, Grecia, Cipru, Spania, Franța, Italia, Portugalia și România vor înregistra scăderi ale numărului de turiști în cazul unei creșteri a temperaturilor cu 3-4 grade Celsius. La noi, Dobrogea va fi, desigur, cea mai afectată – adică litoralul – în vreme ce Moldova și Transilvania de Nord ar putea înregistra chiar o creștere minoră a numărului de turiști.

Această tendință este confirmată și de datele publicate recent de Comisia europeană a turismului (CET), care arată că numărul celor ce intenționează să călătorească în perioada iunie-noiembrie în regiunea Mării Mediterane a scăzut deja cu 10% comparativ cu anul trecut. Se observă în schimb creşterea interesului pentru destinaţii cum ar fi Cehia, Danemarca, Irlanda şi Bulgaria, conform datelor CET – altfel spus, pentru țări mai puțin sau deloc afectate de caniculă, secetă, incendii de vegetație.

Paradoxal, în scenariul cel mai pesimist – încălzirea cu 4 grade – cererea în sectorul european al turismului ar crește cu 1,58% per total. Aprilie ar putea deveni cea mai căutată lună din an pentru vacanțe, în schimb iulie ar înregistra o scădere masivă, la fel și august. Țări ca Lituania, Danemarca sau Irlanda vor fi marile câștigătoare, deoarece au litoral, dar nu sunt afectate (încă) de valuri de caniculă.

Cât de mult va pierde turismul în România din cauza încălzirii globale

La nivelul României, dacă temperaturile cresc cu 1,5 grade Celsius, scăderea estimată este de 0,34%, a patra cea mai mare din UE, în acest scenariu. La 2 grade în plus scăderea e de numai 0,11%, la 3 grade cererea totală ar rămâne la același nivel acum în turism, iar la 4 grade în plus, scăderea ar fi de 0,4% - mică în comparație cu Cipru (-8.28%) sau Grecia (-7.26%).

Schimbarea nu e atât de dramatică la nivel de țară deoarece ar exista creșteri pentru regiunile de munte și pentru turismul de oraș; însă declinul ar fi mult mai dramatic pentru litoralul românesc. Avem însă marele avantaj că turismul nostru e relativ diversificat, spre deosebire de țări precum Cipru, Croația sau Grecia, unde cea mai mare parte a înnoptărilor sunt în zonele de coastă - altfel spus, sectorul lor turistic se bazează pe litoral.

La noi, în schimb, din peste 27 de milioane de înnoptări în diverse unități turistice, câte s-au înregistrat în total anul trecut conform INS, doar 5,5 milioane au fost în zona litoralului, care a fost depășită la acest capitol de centrul țării. Iar dacă vorbim numai de turiști străini, aici Capitala domină, cu aproape jumătate din înnoptările înregistrate în 2022 (1,79 milioane dintr-un total de 3,66 milioane).

Turiștii se vor muta de pe litoral, la munte

Unele regiuni din România pur și simplu vor stagna. Autorii studiului au prezentat date pentru zona Munteniei (fără București), unde, indiferent cât de mare ar fi creșterea temperaturilor, numărul de înnoptări în hoteluri și pensiuni nici nu ar crește, nici nu ar scădea semnificativ. Într-o astfel de regiune, spun ei, ar putea exista totuși o creștere a numărului de turiști în stațiunile montane toamna, iarna și primăvara, dar aceasta nu va depăși 2%.

Dat fiind că turismul generează în jur de 12,2 miliarde de euro pentru România, putem aproxima scăderea prevăzută de acest raport la circa 50 de milioane de euro - în cel mai rău scenariu. Nu sună dramatic, dar lucrurile s-ar putea agrava dacă temperaturile continuă să crească. În plus, redirecționarea turiștilor dinspre Litoral spre zonele de munte ar impune și schimbări la nivelul infrastructurii, care să de adapteze la noile fluxuri de turiști. De asemenea, avertizează cercetătorii, ”pe măsură ce tempreaturile cresc și vremea devine tot mai imprevizibilă, va fi nevoie de intervenții care să facă turismul mai sustenabil”.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Radu Pircă
Radu Pircă a lucrat în presa scrisă, online, TV și radio la ProTV, Cotidianul, stirileprotv.ro, ProFM, Jurnalul și Cultura, printre altele. A ținut seminarii de istoria gândirii politice și istorie politică și a publicat articole de istorie în România și Franța. Este absolvent de Științe Politice, în cadrul SNSPA.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri