RCS a inghitit RDS

RCS&RDS este noua noua companie de servicii de cablu, rezultata din fuziunea firmelor Romania Cable Systems (RCS) si Romania Data Systems (RDS), potrivit unui comunicat al companiei, care nu da detalii financiare ale afacerii. Fuziunea a fost aranjata pentru a asigura o mai buna exploatare a infrastructurilor aflate in patrimoniile celor doua firme si reducerea costurilor de operare si de administrare a retelelor.

Decizia privind fuziunea a fost aprobata de actionarii celor doua companii in data de 26 aprilie. Conform acordului incheiat de actionarii celor doua firme, RCS a absorbit RDS. Surse din piata telecomunicatiilor au afirmat ca fuziunea poate fi interpretata ca un prim pas in vanzarea companiei catre un investitor strategic. Pana la ora transmiterii acestei stiri, reprezentantii RCS si RDS nu au putut fi contactati.

In urma procesului, RCS&RDS SA va avea un capital social de 2,73 miliarde de lei. Compania va fi controlata de Cable Communications Systems NV (Olanda), cu o participatie de 93,15%. In anul 2004, RCS a raportat o cifra de afaceri de 1.633,3 miliarde de lei (40,3 milioane euro, la cursul mediu de 40.532,11 lei anuntat de BNR pentru 2004) si un profit net de 443,1 miliarde de lei (10,9 milioane de euro). RDS a incheiat anul trecut cu un rezultat net de 113,7 miliarde de lei la un volum al afacerilor de 1.551,9 miliarde de lei. Piata CATV este impartita de RCS&RDS, Astral Telecom si UPC Romania.

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea IT & C »



Setari Cookie-uri