Autoritatea Bancara Europeana (EBA) ar putea reduce nivelul minim obligatoriu al capitalului bancilor, daca scaderea recenta a randamentelor obligatiunilor suverane va fi de durata, a declarat presedintele institutiei, Andrea Enria, transmite Reuters, potrivit Mediafax.

Toamna trecuta, EBA a cerut bancilor europene sa isi majoreze capitalul cu o suma cumulata de 115 miliarde de euro.

Ulterior, randamentele obligatiunilor suverane ale tarilor periferice din zona euro au scazut, majorand valoarea portofliilor bancilor, astfel incat necesarul de capital a scazut.

"Daca vom vedea ca scaderea spread-urilor obligatiunilor suverane este structurala si de lunga durata, am putea revizui necesarul de capital", a spus Enria pentru publicatia Corriere della Sera.
Bancile italiene de exmplu, inclusiv UniCredit si Intesa Sanpaolo, trebuie sa isi majoreze capitalul cu o suma totala de 15,4 miliarde de euro, pentru a indeplini cerintele EBA.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea International »



Citeste si
Finantele au imprumutat vineri 75 de milioane de lei de la banci