Preşedintele francez Emmanuel Macron a promis Ucrainei un ajutor economic suplimentar de 300 de milioane de euro, adăugând că se află în contact cu autorităţile de la Kiev pentru a le trimite material defensiv de care armata ucraineană are nevoie pentru a respinge ofensiva militară lansată de Rusia, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

''Nu am cruţat şi nu vom cruţa nimic pentru a-i ajuta (pe ucraineni). Le datorăm sprijin şi solidaritate'', a spus Macron într-un mesaj solemn citit în numele său în Adunarea Naţională şi Senatul francez, cu ansamblul membrilor celor două camere legislative în picioare.

El a adăugat că vor fi asumate ''angajamente suplimentare în cadrul NATO pentru protejarea teritoriilor aliaţilor baltici şi români'' şi de asemenea va fi consolidată lupta împotriva dezinformării şi atacurilor cibernetice.

Macron a subliniat că Franţa, ca membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU şi preşedinte în exerciţiu al Consiliului UE, trebuie să aibă un rol semnificativ în soluţionarea crizei din Ucraina. Războiul lansat de Rusia împotriva acesteia ''marchează un mare punct de inflexiune geopolitic şi istoric al secolului al XXI-lea şi creează riscul revenirii la imperii şi la un conflict pentru graniţe'', consideră liderul de la Elysee.

Înainte de a transmite acest mesaj, Macron s-a întâlnit cu predecesorii săi Francois Hollande şi Nicolas Sarkozy, pentru a schimba opinii despre situaţia actuală şi a afla din experienţa lor legată de alte conflicte militare.

În timp ce Hollande a apreciat că trebuie intensificate sancţiunile împotriva Rusiei, Sarkozy a estimat că diplomaţia este singura cale posibilă în conflictul ruso-ucrainean şi că lumea are nevoie de noi instituţii şi mecanisme multilaterale. ''Nimic nu mai funcţionează astăzi. Nici NATO, nici G7, nici G20, a cărui creare am susţinut-o. Nici măcar ONU, care oscilează între apatie şi imobilism'', a remarcat fostul preşedinte de dreapta francez.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri