Elon Musk a încheiat un acord pentru cumpărarea Twitter cu promisiunea de a reduce cenzura pe platformă, dar acest lucru dă naștere unor îngrijorări din partea utilizatorilor săi, în special a celor mai vizibili dintre ei.

Grupurile pentru drepturile omului și-au exprimat îngrijorarea că, în absența moderării discursului, ar putea lua amploare mesajele instigatoare la ură, față de multe categorii care s-au confruntat dintotdeauna cu abuzuri în mediul online în general, nu doar pe Twitter.

Mulți utilizatori se întreabă, de asemenea, dacă vor fi reactivate conturile suspendate de către Twitter, cum ar fi cel al fostului președinte american, Donald Trump, ai cărui susținători l-au asaltat pe Elon Musk încă de la primele știri despre posibila preluare a Twitter, încercând să-l convingă în a-l readuce pe platformă.

După ce știrea acordului a fost anunțată, grupurile pentru drepturile omului și-au exprimat îngrijorarea cu privire la discursul instigator la ură pe Twitter și la puterea pe care o poate dobândi Musk, care este un „absolutist al libertății de exprimare”, relatează BBC.

De ce Elon Musk a fost atât de dornic să cumpere Twitter

El a fost vocal în criticile față de politicile platformei privind moderarea conținutului, argumentând că Twitter trebuie să fie un forum autentic pentru libertatea de exprimare.

Într-o declarație după ce a încheiat acordul, el a descris libertatea de exprimare drept „baza a unei democrații funcționale”.

Într-o postare pe Twitter, organizația Amnesty International a spus: „Suntem îngrijorați de orice măsuri pe care Twitter le-ar putea lua pentru a eroda aplicarea politicilor și mecanismelor menite să protejeze utilizatorii”.

„Ultimul lucru de care avem nevoie este un Twitter care să închidă intenționat ochii la discursurile violente și abuzive împotriva utilizatorilor, în special a celor mai afectați în mod disproporționat, inclusiv femei, persoane non-binare și altele”, se arată în mesajul organizației citate.

Se va întoarce Trump?

Contul lui Donald Trump a fost închis definitiv anul trecut, în urma revoltelor din 6 ianuarie de la clădirea Capitoliului din Washington.

Dar chiar dacă interdicția pe Twitter este anulată, domnul Trump spune că nu intenționează să se întoarcă pe Twitter, optând în schimb să folosească propria sa platformă, Truth Social.

„Nu mă întorc pe Twitter, voi rămâne pe Truth”, a spus Trump pentru postul de televiziune Fox News. În schimb a adăugat că Elon Musk, pe care l-a numit „om bun”, va „îmbunătăți” platforma.

Ming-Chi Kuo, un analist de tehnologie în cadrul firmei de administrare a investițiilor TF International Securities, a declarat pentru BBC că Trump ar putea decide să revină pe platformă dacă va candida la alegerile prezidențiale din SUA din 2024.

„Twitter este o alegere mai bună pentru el (Trump – n.r.) de a avea o voce în plus, dacă Twitter este dispus să-i reactiveze contul. Nu este ușor să construiești o platformă cu mai multă influență decât Twitter înainte de următoarele alegeri prezidențiale”, a spus Kuo.

Vor părăsi oamenii Twitter?

Musk a spus că speră că până și cei mai aprigi critici ai săi vor rămâne pe platformă „pentru că asta înseamnă libertatea de exprimare”.

Cu toate acestea, unii utilizatori au amenințat că vor părăsi Twitter, în timp ce alții au renunțat deja.

Actrița britanică Jameela Jamil, care este cunoscută în special pentru rolul din serialul The Good Place, a spus că se așteaptă ca platforma „să devină un spațiu și mai fără lege, odios, xenofob, bigot și misogin”.

„Mi-ar plăcea ca acesta să fie... ultimul meu tweet”, i-a spus Jamil, care are un milion de urmăritori.

Între timp, Caroline Orr Bueno, cercetător în cadrul Universității din Maryland, a spus că, deocamdată, va rămâne pe platformă, unde are peste 450.000 de urmăritori.

Bueno a spus că încă „nu avem nicio idee cum va arăta Twitter sub conducerea lui Elon Musk”. „Ceea ce știm este că, dacă toți oamenii buni pleacă, situația se va înrăutăți mult mai repede”, a adăugat ea.

Dan Ives, analist la firma de investiții Wedbush Securities, a declarat pentru BBC că se așteaptă ca majoritatea utilizatorilor să „adopte o abordare în care să aștepte și să vadă”.

„Acum este vorba de a curta noi utilizatori și de a opri dezertorii de pe platformă”, a spus Ives.

Ce spune unul dintre co-fondatorii Twitter despre preluare

Consiliul de administrație al Twitter, format din 11 membri, a fost de acord în unanimitate cu oferta de 44 de miliarde de dolari a lui Musk.

Jack Dorsey, care a co-fondat Twitter și încă face parte din consiliul său de administrație, s-a declarat fericit că platforma „va continua să deservească conversației publice”,

„Nimeni ar trebui să dețină sau să conducă Twitter. Se vrea a fi un bun public, nu o companie. Totuși, trecând peste problema de a fi o companie, Elon este o soluție în care am încredere. Am încredere în misiunea lui de a extinde lumina conștiinței”, a spus Dorsey într-un tweet recent.

În schimb, directorul executiv al Twitter, Parag Agrawal, s-a adresat angajaților la o întâlnire, unde a spus că viitorul companiei este incert, potrivit agenției de presă Reuters.

„Odată ce înțelegerea va fi finalizată, nu știm în ce direcție va merge platforma”, a spus domnul Agrawal.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri