Agenția spațială americană și cea europeană testează o navetă care ar putea salva Pământul de coliziunea cu un asteroid prin devierea traiectoriei acestuia. În acest proiect sunt implicați și specialiști din România.

Misiunea Dart, o colaborare între NASA și ESA, are ca scop salvarea planetei în cazul în care ar fi ameninţată de impactul cu un asteroid. Agenţiile spaţiale ale Statelor Unite și UE au cooperat în ultimii ani pentru a crea un sistem de apărare planetară anti-asteroizi. Practic, o navetă spațială va fi izbită de un astfel de corp ceresc pentru a-i schimba traiectoria, scrie Financial Times.

Testul va avea loc în cursul acestui an. Naveta Dart a fost lansată în noiembrie 2021, iar în septembrie anul acesta ar trebui să se ciocnească cu dublul asteroid Didymos, la o viteză de 6 kilometri pe secundă.

FOTO: NASA/Johns Hopkins APL/Ed Whitman

Ce rol vor juca companiile din România

Ulterior, o misiune europeană, numită HERA, va veni ”pe urmele” lui Dart pentru a colecta date despre urmările impactului, dar și despre structura asteroidului. De pildă, oamenii de știință vor să știe dacă acesta este o bucată solidă de rocă sau o ”grămadă de pietre” ținute la un loc de forța gravitațională. Misiunea a fost amânată, din motive de finanțare, dar va fi lansată în 2024, urmând să ajungă la Didymos doi ani mai târziu.

Retail jobs

FOTO: ESA – Science Office

Sistemul de ghidare, navigație și control al sondei HERA este realizat de GMV, o companie multinațională, lider european în domeniu, care are birouri și în România. Astfel, GMV România se ocupă de Juventas CubeSat, un satelit dotat cu un radar care va scana suprafața asteroidului și un gravimetru care va măsura câmpul gravitațional al dublului asteroid.

Potrivit site-ului ESA, din România vor mai participa la misiunea de apărare planetară alte 3 companii și un institut de cercetare. Este vorba despre ATOS România, care prin ATOS Convergence Creators vizează realizarea de sisteme de testare ale satelitului la sol și o procesare de date primară; Sonovision Romania va fi responsabilă de sistemul de conexiuni iar EFACEC Romania va produce și testa, atât pe partea de hardware, cât și software, un altimetru planetar.

Citeste si:
România, restanțieră la Agenția Spațială Europeană
România, restanțieră la...

De asemenea, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Optoelectronică - INOE 2000 va fi implicat în realizarea altimetrului, mai exact în proiectarea acestuia, testarea funcționalității optice a instrumentului, precum și realizarea echipamentelor de suport optic de la sol.

FOTO: ESA – Science Office

Sursa foto: ESA

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri