Emiratele Arabe Unite (EAU) se îndreaptă spre fermele verticale şi serele hidroponice, pentru a produce nutreţul necesar hrănirii şeptelului său, în condiţiile în care ţara deşertică vrea să îşi reducă dependenţa de importuri şi să se protejeze de perturbările apărute în lanţurile globale de aprovizionare, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.

Startup-ul World of Farming din Abu Dhabi va demara operaţiunile la fermele locale la finele acestui an, pentru a furniza nutreţ producătorilor de carne şi lactate, care, în prezent, se bazează pe importuri pentru 80% până la 90% din necesarul lor de nutreţ, a declarat Faris Mesmar, director general la fondul de investiţii Hatch & Boost Ventures.

"Această regiune are foarte puţin teren arabil şi dependenţa de importuri a devenit o problemă pentru fermele locale", a spus Faris Mesmar, într-un interviu.

Potrivit acestuia, crescătorii locali de animale "au ajuns în situaţia în care nu mai au acces constant la nutreţ pentru animalele lor".

Lipsite de teren arabil şi de resurse, ţările din Orientul Mijlociu şi până în Asia încearcă să se protejeze împotriva şocurilor alimentare şi a perturbărilor create de pandemie, evoluţiile politice şi temperaturile extreme asupra lanţurilor globale de aprovizionare. În plus, invazia rusească din Ucraina a perturbat livrările unuia dintre cei mai mari exportatori mondiali de cereale, iar valurile de căldură au afectat culturile de cereale în Europa şi SUA.

Tehnici precum culturile hidroponice, irigarea prin picurare şi cultivarea în spaţii închise permit ţărilor deşertice, cum ar fi Emiratele Arabe Unite (EAU), să îşi reducă importurile de produse proaspete costisitoare. În luna iulie, compania aeriană Emirates, cu sediul în Dubai, a inaugurat cea mai mare fermă hidroponică din lume pentru a furniza verdeţuri destinate meselor din timpul zborurilor.

Serele hidroponice verticale cultivă plante în spaţii închise fără sol, irigând culturile cu o soluţie nutritivă pe bază de apă, şi deseori folosesc lumina artificială.

Totuşi, este foarte rar ca acest sistem să fie utilizat pentru producţia de nutreţ. World of Farming susţine că tehnologia sa permite producţia de nutreţ cu o amprentă de carbon semnificativ mai mică decât agricultura tradiţională şi necesită mai puţină apă şi spaţiu. Compania utilizează inteligenţa artificială pentru a monitoriza starea de sănătate şi ritmul de creştere a plantelor şi poate optimiza producţia în funcţie de modificarea necesităţilor animalelor.

Nutreţul poate reprezenta peste 60% din costurile pentru producătorii de proteine animale astfel că, "dacă fermele verticale pot oferi o sursă accesibilă de nutreţ, asta ar permite un sistem alimentar mai rezilient în EAU", spune Greg Ohannessian, cofondator la firma de consultanţă Soma Mater.

Potrivit acestuia, chiar dacă nutreţul cultivat în fermele verticale poate fi mai ieftin decât cel importat, există şi alte opţiuni pe care crescătorii de animale ar putea să le aibă în vedere în asigurarea de nutreţuri produse local, precum utilizarea deşeurilor alimentare sau producerea de ierburi locale care pot tolera o apă cu un grad crescut de salinitate.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri