Giorgia Meloni, care a câştigat alegerile în Italia, a asigurat marţi Ucraina de sprijinul deplin al viitorului său guvern de coaliţie, într-un tweet adresat preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

"Ştiţi că puteţi conta pe sprijinul nostru loial pentru cauza libertăţii poporului ucrainean. Rămâneţi puternici şi păstraţi-vă credinţa neclintită!", a spus Meloni, care va deveni probabil prima şefă a unui guvern de dreapta al Italiei după cel de-Al Doilea Război Mondial, în condiţiile în care alianţa pe care o conduce şi-a asigurat majoritatea absolută în Parlamentul Italiei.

Citește și: De la ministru în cabinetul Berlusconi la prima femeie prim-ministru din Italia. Portret Giorgia Meloni

Zelenski a felicitat-o pe Meloni într-un tweet şi a mulţumit Italiei pentru ajutor în contextul invaziei ruse asupra Ucrainei, notează Agerpres.

Actualul premier al Italiei, Mario Draghi, a fost întotdeauna clar în ceea ce priveşte sprijinul său pentru Ucraina şi livrările de arme Kievului, după declanşarea invaziei ruse în urmă cu şapte luni.

Retail jobs

La rândul său, Meloni a condamnat ferm Rusia şi a spus în mod repetat în ultimele luni că este în mod clar de partea Kievului. Astfel, în problema Ucrainei, Meloni împărtăşeşte poziţia lui Draghi şi a majorităţii guvernelor europene.

Cu toate acestea, cei doi parteneri ai săi de coaliţie din cadrul viitorului guvern au exprimat unele îngrijorări. Liderul partidului Liga, Matteo Salvini, a criticat sancţiunile împotriva Moscovei şi este un fan al preşedintelui rus Vladimir Putin, în timp ce liderul partidului Forza Italia, Silvio Berlusconi, a fost timp de ani de zile prieten apropiat cu Vladimir Putin şi a susţinut într-un interviu pe care l-a acordat cu o săptămână înainte de alegeri că Putin a fost presat să atace Ucraina.

Sursa foto: Shutterstock / Antonella Marangi

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri F